„Ziua Poeziei Maghiare”, marcată printr-un flashmob

flashmob

flashmob

Cu ocazia „Zilei Poeziei Maghiare” sute de sătmăreni au participat azi, 11 aprilie la un flashmob organizat în centrul municipiului.

La eveniment a participat și primarul Kereskenyi Gabor.

Această zi s-a sărbători pentru prima dată în 1964, în Ungaria, dar după 1990 și în câteva orașe din România.

Share Button

„Studenta criminală”, lansată la Carei

studenta criminala

studenta criminala

Romanul polițist „Studenta criminală” este deopotrivă psihologic și de dragoste, fiind inspirat dintr-o crimă care chiar s-a întâmplat. Acțiunea cărții se petrece în ritm alert, misterul dăinuie dincolo de ultima pagină, fiind genul de carte pe care îți este foarte greu să o lași din mână. Finalul rămâne deschis unei posibile continuări, fiind satisfăcător doar pentru anchetatorii care trebuiau să închidă ancheta. Imaginația cititorului e deschisă spre orice deznodământ.

Romanul Eugeniei Crainic va fi lansat la Carei joi, 19 aprilie, la Castelul Karolyi, de la ora 17.00. În afară de autoare, vor mai vorbi: Nicoleta Latiș – bibliotecar – Biblioteca Municipală Carei și Ioan Matiuț – scriitor, directorul Editurii „Mirador”.

Evenimentul va fi încheiat de un moment muzical susținut de Larisa Latiș și prof. Szücs József.

Eugenia Crainic este în primul rând ziarist. Absolventă de Drept și Litere, a preferat jurnalismul oricărei alte profesii, practicându-l în mod constant din 1993 și până în 2008, când, acceptând o nouă provocare, a virat spre o carieră în Resurse Umane, respectiv Comunicare. La ora actuală este purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului – Județul Arad.

Scrisul i-a intrat însă în sânge. Autoare de blog, autoare de texte pentru revista online „Catchy”, autoare de povestiri scurte polițiste și mystery&thriller (premiată la Festivalul Național de Literatură mystery&thriller – Râșnov 2012 – cu povestirea scurtă „Moarte în lupanarul străjerilor”, care se poate citi pe blogul acesteia, https://eugeniacrainic.wordpress.com/author/eugeniacrainic/ ), scrie recenzii în revistele literare „Monitorul cultural” și „Arca”, dar și pe blogul personal, înființează și dezvoltă pagina de facebook „Limba română pentru afectații de limbajul feisbuc” (pentru peste 11.000 de membri), unde explică, pe înțelesul tuturor, diverse probleme ivite în folosirea limbii române. Este căsătorită cu un ofițer de poliție și are doi copii.

Decizia de a scrie romane romane polițiste a venit oarecum firesc, în urma numeroaselor crime despre care a scris în cariera sa de jurnalist, a personajelor întâlnite în viața de zi cu zi, pe care le-a transpus din cotidian în ficțiune. Eugenia Crainic așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu publicul careian, joi, 19 aprilie, de la ora 17.00.

Intrarea este liberă.

Share Button

Fuego va concerta în județul Satu Mare

fuego-tu-esti-primavara-mea-afis-nou.1522736525

fuego-tu-esti-primavara-mea-afis-nou.1522736525

Miercuri, 30 mai, la ora 17.00 va avea loc concertul FUEGO – Tu ești primăvara mea! Prețul unui bilet este de 60 de lei. Biletele se găsesc la biroul Centrului Cultural Carei.

„Pentru mine, muzica ușoară românească, din perioada interbelică până în vremurile copilăriei și spre azi, înseamnă esență, muzicalitate, mesaj și melodicitate, inspirație, exemplu, toate la un loc, dar și crezul după care am devenit, la rându-mi, un slujitor al ei, de peste 20 de ani. Nu e uitată, nu e aruncată la coș, ea aflându-se în sufletele nostalgicilor și a tuturor celor ce știu că melodiile de calitate capătă valoare în ani !

Și avem nenumărate astfel de valori, pe care le voi readuce în atenție, în turneul meu național „TU EȘTI PRIMĂVARA MEA”.

Îmi doresc să aduc un omagiu muzicii românești, să fac o reverență, după atâția ani și să arăt publicului meu ce-a fost, ce este și ce-ar putea fi România dacă nu și-ar uita muzica și idolii ! Am și două super invitate, două stele ale genului, două dive de ieri până azi, cu nenumărate hituri – STELA ENACHE și MARINA FLOREA !

Pregătim surprize spectaculoase, momente unice, printre șlagărele de cândva, cele mai frumoase și iubite refrene, dar și piese de-ale mele, vechi și noi, totul în două ore de show special, într-o feerie a primăverii ! Vă aștept cu drag !”, este mesajul lui Fuego.

Share Button