Sătmărean, încătușat la Petea

Luni, 6 martie, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților specifice trecerii frontierei cetățeanul român Ștefan P., în vârstă de 31 de ani, din județul Satu Mare.

pedofil

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind urmărit internațional.

Pe numele acestuia Curtea de Apel Paris a emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, acesta având de executat o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și patru luni.

Persoana în cauză a fost predată de către polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

 

 

Share Button

A murit la locul de muncă

Un bărbat de 60 de ani a murit la locul de muncă în noaptea de 6 spre 7 martie.

mort

Din ancheta efectuată de către polițiști reiese că bărbatul nu prezintă urme vizibile de violență pe corp.

Corpul neînsuflețit al victimei a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.

 

 

 

 

 

Share Button

Slătinenii refuză să se mute în Tereblya

tereblea (1)

Locuitorii localității Solotvino din raionul Tiaciv continuă să ignore pericolele surpărilor carstice din zona minelor de sare și refuză să se mute în Tereblya unde în anul 2013, pentru ei a fost construit complexul rezidential.

Printre motivele invocate de ei, se numără atât problemele de ocuparea forței de muncă, ruperea legăturilor de rudenie cât și a deficiențelor existente în construcția noilor case.

 

Share Button