Patru cetățeni din Maroc, reținuți în pădurea din preajma orașului Ujgorod

Conform  informațiilor primite de la echipa operațională serviciul de frontieră al departamentului „Onokivtsi”, raionul Ujgorod, au fost reținuți patru bărbați de origine  africană,  în preajma  ocolului silvic  Dubki. Cei patru  se ascundeau  în pădure, nu departe de zona de agrement și au fost depistați de  reprezentanții organelor de drept. Ei aveau   la ei pașapoarte  ale cetățenilor marocani.

În prezent, străinii se află la sediul departamentului special Onokivtsi al serviciului de frontieră Ujgorod. După clarificarea tuturor circumstanțelor, aceștia vor fi trași la  răspundere  administrativă în conformitate cu partea 2 a articolului 204-1 KUpAP „Trecerea frauduloasă sau încercarea de a traversa ilegal frontiera de stat a Ucrainei”. În același timp, colaboratorii organelor  de drept  iau măsuri pentru a stabili persoanele implicate  în transferul ilegalilor peste frontieră.

Informația ne-a survenit de la  la serviciul de presă al detașamentului  de frontieră Chop

Elvira Chilaru

Share Button

Doi somalezi, reținuți în Transcarpatia, la granița cu Ungaria (foto)

Două persoane, care au încercat să intre în Ungaria, în mod fraudulos,  au fost reținuți de grănicerii  din  Kosino a detașamentului serviciului de frontieră Mukacevo.

În timpul patrulării  liniei de frontieră, grănicerii au observat două persoane necunoscute, care se deplasau rapid spre graniță. Cerințele legale ale polițiștilor de frontieră au fost ignorate și necunoscuții au încercat să fugă. Pentru a opri intrușii, grănicerii  au tras în aer focuri de armă, în semn de avertizare. Contravenienții au  fost reținuți, însă ei n-aveau asupra lor nici un fel de acte, dar au spus, că sunt  cetățeni ai  Somaliei.

În timpul măsurilor de filtrare s-a stabilit, că  unul dintre cei doi  a fost deja reținut acum două luni de grănicerii din detașamentul de frontieră Mukacevo.

Celor reținuți  li s-au întocmit protocoale administrative. În prezent, se iau măsuri pentru a stabili persoanele  implicate în organizarea trecerii frauduloase a frontierei de stat a Ucrainei.

Soarta ulterioară a «călătorilor» și aprecierea  vinei lor va fi determinată de instanța judiciară, a comunicat  serviciul de presă  al detașamentului de frontieră Mukacevo.

Elvira Chilaru

Share Button

Poliția din Transcarpatia a reținut un grup de dealeri de droguri

Colaboratorii  forțelor de ordine  au depistat  patru personae-traficanți de droguri. S-au făcut percheziții la domiciliul figuranților în această afacere ilegală, în timpul cărora au fost confiscate probe  ale implicării acestora în producția și distribuția de stupefiante pr teritoriul  regiunii.

În data de  8 decembrie  în cadrul unor acțiuni  de testare preventive în regiune, efectuate de poliție în scopul  prevebnirii și profilaxiei  infracțiunilor, colaboratorii  Departamentului de investigații strategice  și Departamentului  de anchetare  a  Poliției Naționale a Ucrainei pe regiunea Transcarpatia și angajații din alte structure  de menținere a ordinii, procuraturii  au fost  organizate percheziții sancționate  în locuințele și autoturismele  prestabilite din orașul Mucacevo, posesorii cărora sunt suspectați de fabricarea și distribuția  de stupefiante pe teritoriul  orașului Mucacevo și în raioanele  învecinate.

În timpul acțiunilor planificate, poliția a reținut patru persoane. Substanțele pulverulente și substanțele de origine vegetală, care pot fi stupefiante, au fost depistate și confiscate în locuințele lor. Poliția a confiscat de asemenea, trei pistoale, trei cuțite, o bâtă de lemn, dispozitive pentru determinarea greutății drogurilor, peste  de 60 de mii și un autoturism.

Celor reținuți  li s-au înaintat învinuiri de implicare în infracțiuni în conformitate cu partea 2 st.307 (realizarea  substanțelor narcotice) și partea 1 a articolului 263 al Codul penal al Ucrainei (epozitare armelor  de foc). Urmează să se ia decizia  în ceea ce privește alegerea unei măsuri preventive pentru indivizi reținuți.

Elvira Chilaru

Share Button