Concurs de șah la Satu Mare

sah7

sah6

sah7

Duminică, 19 noiembrie, la Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare s-a încheiat prima ediție a Cupei Lions la șah pentru copii.

La turneu au participat 124 de copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani din: Satu Mare, Turț, Tășnad, Carei, Lucăceni, Medieșu Aurit, Baia Mare, Șimeleul Silvaniei, Sighetu Marmației, Turda și Cluj-Napoca.

Turneul a avut trei secțiuni: Turneul A-copii legitimați și Turneul B-copii începători/nelegitimați cu vârsta până la 8 ani și Turneul C copii începători/nelegițimati cu vârsta până la 14 ani.

Câștigătorii au primit diplome, cupe, medalii și premii în bani și obiecte.

Share Button

Campionat de streetball la Satu Mare

images

images

Sâmbătă, 18 noiembrie, Colegiul Național „Ioan Slavici” din Satu Mare, va fi gazda competiției de streetball fete (clasele a VII-a – XII-a). Turneul face parte din proiectul educațional regional „Educație școlară prin baschet”, aflat la cea de-a VIII-a ediţie.

Coordonatorul competiţiei este profesoara Cecilia Nastor, iar parteneri în cadrul proiectului sunt: Inspectoratul Școlar Județean, Primăria municipiului Satu Mare, Serviciul Public de Asistenţă Socială, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, Asociația Județeană Sportul pentru Toți și Școala Gimnazială „Mircea Eliade”.

În competiţie s-au înscris 20 de echipe (15 echipe de gimnaziu şi 5 echipe de liceu) din următoarele unităţi de învăţământ din judeţul Satu Mare: Colegiul Național „Ioan Slavici” (4 echipe coordonate de profesorii Nastor Cecilia şi Rogojan Daniela), Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Satu Mare (2 echipe, coordonate de profesor Oșan George), Școala Gimnazială „Ion Creangă” Satu Mare (3 echipe, coordonate de profesor Sin Iulian), Şcoala Gimnazială Nr. 10 Satu Mare (1 echipă, coordonată de profesor Csik Elvira), Școala Gimnazială „Bălcescu- Petofi” Satu Mare (2 echipe, coordonate de profesor Deac Liviu), Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Stenhardt” Satu Mare (1 echipă, coordonată de profesorii Petric Mircea şi Sabău Cristian), Liceul Teologic Romano Catolic „Ham Janos” Satu Mare (2 echipe, coordonate de profesor Gorbe Eva), Şcoala Gimnazială nr.3 Negrești-Oaș (2 echipe, coordonate de profesor Dohi Szabolcs), Colegiul Naţional „Kolcsey Ferenc” Satu Mare (3 echipe, coordonate de profesorii Filip Zoltan și Uta Andrea).

Meciurile se vor desfășura pe grupe de vârstă, între orele 09.00 și 15.00, în sala de sport a Colegiului Naţional „Ioan Slavici”.

Câștigătorii fiecărei grupe vor primi medalii și diplome din partea organizatorilor.

Share Button

Bartincki Attila la Campionatul Mondial de karate

tenerife 2

tenerife 2

Bartincki Attila, de la CS Karate Do B.F.K.S. din Carei, a fost prezent în perioada 21-31 octombrie, la „X WKF World Karate Championships Cadet, Junior & Under 21”, organizat în orașul Santa Cruz, Tenerife, Spania, făcând parte integrantă din lotul național WKF, al Federației Române de Karate.

El a reprezentat România, la proba de Kumite U21, categoria -60 kg.

S-au înscris la această competiție 107 țări de pe tot mapamondul, cu 1694 de sportivi.

În categoria lui Attila, au participat la proba de Kumite U21 masculin, -60 kg, 53 de sportivi, din 53 de țări.

Această competiție a fost foarte grea, Bartincki Attila, din păcate, a pierdut în fața sportivului din Bosnia-Herțegovina, părăsind astfel competiția.

Share Button