Contrabandiști prinși în Vama Halmeu

1508406509138-92b211eb5937451ba04d55ffa21940af-S4

Miercuri, 18 octombrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, s-au prezentat pentru a intra în țară, patru bărbaţi, trei cetățeni maghiari şi un cetăţean român, cu vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani, la volanul unor autoturisme înmatriculate în Ungaria, Ucraina şi România.

Existând suspiciuni că aceştia ar putea transporta ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat controale amănunțite asupra mașinilor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în spații special amenajate în rezervor, într-o canistră, în sistemul de ventilație, într-un lonjeron, în portiere, în tavan și în spătarele scaunelor, cantitatea totală de 1.242pachete cu ţigări, diferite mărci, de proveniență ucraineană.

Ţigările, în valoare de peste 5.600 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferii au fost sancţionaţi contravenţional fiecare cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Totodată, autoturismele folosite în activitatea infracţională au fost reținute de către autorităţile vamale până la plata amenzilor, având în vedere că aveau spațiu special amenajat pentru transportul țigărilor.

Share Button