Laborator teatral la Satu Mare

afis laborator de teatru

În perioada 13 – 19 august 2018 actorii și scenografii Teatrul de Nord vor participa la un experiment inedit: Laboratorul teatral coordonat de regizorul rus Oleg Loevski.

Sunt invitați tinerii regizori: Nikolai Ruski, Nikita Betehtin și Dumitru Acriș.

În cadrul proiectului, actorii secției române a Teatrului de Nord, împărțiți în trei echipe vor lucra intensiv pe texte contemporane, timp de cinci zile, experimentând punerea în scenă a trei spectacole, contra cronometru.

Intenția acestui laborator este de a-i scoate pe actori din zona de confort, oferindu-le provocarea unor repetiții la de maximă intensitate, sub presiunea timpului şi cu mijloace de producție improvizate.

Cele trei spectacole vor fi prezentate publicului, pe scena Teatrului de Nord în ultimele două zile ale proiectului.

Oleg Loevski este unul dintre cei mai influenţi producători de teatru din Rusia și iniţiatorul acestui tip de laborator teatral (în ultimii 20 de ani s-au organizat sute de ediții în toate teatrele din Rusia, dar și în străinătate) care promovează dramaturgia contemporană sau, folosindu-se de creativitatea tinerilor, găsește direcţii noi și necesare pentru lumea teatrală actuală. Oleg Loevski și-a început cariera sfidând comunismul şi câştigându-și reputaţia ca dramaturg, scenarist și critic de teatru. Este directorul adjunct al Teatrului pentru Copii și Tineret din Ekaterinburg și preşedintele Asociației Internaționale a Teatrelor pentru Copii și Tineret.

Perioada de desfășurare a Laboratorului de teatru: 13 – 19 august 2018

Coordonator artistic: Oleg Loevski

Programare spectacole: 18.08 (două spectacole), 19.08 (un spectacol) – urmate de discuții cu publicul.

Share Button

Lasă un răspuns