Primarul PSD-ist din Bârsău, sub tirada liberalilor

Liberali

Primarul comunei Bârsău, Traian Ciurdaș, este acuzat de o serie de încălcări ale legii, potrivit conducerii PNL Satu Mare. Conform liberalilor sătmăreni, acesta a făcut din administrața din comună un adevărat „Primăria SRL”, unde și-a angajat întreaga familie.

De asemenea, edilul este acuzat că nu prezintă anual un raport asupra situației gestionării bunurilor comunei, deși acest lucru i s-a solicitat în mai multe rânduri de către secretarul localității.

„Am fost informați de către cetățenii din comună că recurge la amenințări de tot soiul, eu însumi fiind amenințat de către primar, iar în cazul lui Oșan Longhin s-a depășit limita încercând să îl lovească cu mașina, fapt consemnat în plângerea penală făcută de acesta”, spune unul dintre consilierii locali liberali din Bârsău.

Dintr-un raport prezentat în cadrul unei conferințe de presă susținută azi, 9 noiembrie „Conform Ghidului Primăriilor avem apă, canalizare și gaz, iar cireașa de pe tort: 150 de eoliene. În legătură cu investiția de 2.260.000 euro privind canalizarea și apa vă asigur că nu funcționează nimic, mai mult, pompele consumă curent dar ciudat că nu este branșat nimeni”.

Share Button

Lasă un răspuns