Proiecte de peste 50.000 de euro la Liceul Teoretic German „Johann Ettinger”

proiect1

proiect2

proiect3

Săptămâna trecută, cu ocazia activităților desfășurate de „Ziua Internațională a Educației”, au fost lansate în mod oficial cele trei noi proiecte ERASMUS + din cadrul Liceului Teoretic German „Johann Ettinger”.

Proiectul „For Equal Chances” care are ca parteneri o școală din Estonia și două școli din Italia își propune dezvoltarea la elevi a competenţelor secolului 21, gândirea critică, rezolvarea de probleme, a competențelor lingvistice, crearea materialelor de predare cross curriculară care ating subiecte delicate din viața oamenilor de pretutindeni, imigranți și refugiați, integrarea persoanelor cu dizabilități, a minoritatilor etnice, egalitatea de șanse indiferent de rasă, vârstă, sex sau religie, excluziunea socială, discriminare, drepturi egale, precum și implemetarea metodelor de educație nonformală și împărtășirea experiențelor de bune practici între școlile partenere.

Proiectul „UniDiversity” are ca parteneri școli din Spania și Polonia și va aborda dezvoltarea cunostintelor elevilor în cinci mari domenii culturale: rolul femeii în societate, sterotipuri și prejudecăți, festivaluri și tradiții, globalizare și stiluri de viață, sisteme educaționale și cetățenie activă. De asemenea, își propune stimularea implicării active în viața culturală a școlii, a comunității, a lumii în care trăim, precum și necesitatea invățarii pe tot parcursul vieții atât pentru profesori cât și pentru elevi, dezvoltarea competențelor lingvistice și a celor tehnice de utilizarea a mijloacelor moderne de comunicare.

Proiectul „Me and my art” care are ca parteneri școli din Turcia, Portugalia, Italia și Grecia va aborda necesitatea transferării patrimoniului artistic tradițional din fiecare cultură către generațiile următoare și asigurarea supraviețuirii acestuia promovarea în rândul tinerilor a meșteșugurilor tradiționale locale din țările participante la proiect, precum și a culturii și istoriei acestor țări, oferirea unor preocupări din „viața reală” ca alternativă la cele din lumea virtuală, dezvoltarea abilităților creative și a simțului estetic ale elevilor, precum și promovarea toleranței față de celelalte culturi.

Proiectele „For Equal Chances” și „UniDiversity” sunt coordonate de profesorul Moise Rodica, proiectul „My art and me” este coordonat de profesorul Szekely Bogdan. Proiectele se vor desășura în perioada 2017-2019, la activitățile acestora urmând să ia parte 20 de profesori și 50 de elevi ai liceului, bugetul cumulat al proiectelor fiind de peste 53.000 de euro.

Share Button

Lasă un răspuns