Ședință de Dialog Social. Principala temă: comasarea unităților de învățământ

DSC_0135

Prefectul Darius Filip a condus astăzi, 13 februarie, ședința de Dialog Social. Principala temă dezbătută a fost cea cu privire la comasarea unităților de învățământ.

Primul punct de pe ordinea de zi a fost prezentat de inspectorul şcolar general Călin Durla care a realizat o analiză a comasărilor unităţilor de învăţământ în judeţul Satu Mare începând cu anul şcolar 2018-2019.

În judeţ există o singură situaţie, în comuna Beltiug, unde autoritatea locală, reprezentată la şedinţă de primarul Ioan Bartok-Gurzău, consideră că prin pierderea personalităţii juridice a şcolii din satul Răteşti întreaga comunitate ar avea de pierdut şi nu sunt de acord cu decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare (IȘJ) de a nu acorda avizul.

Prefectul a propus pentru miercuri, 14 februarie, o întâlnire la cabinet cu reprezentanţii IȘJ şi ai Primăriei comunei Beltiug pentru continuarea discuţiilor în vederea găsirii celei mai bune soluţii pentru elevii din comună.

Sindicatele reprezentative din educaţie au înaintat prefectului memorii privind salarizarea în sistemul de învăţământ, costul standard per elev insuficient pentru buna funcţionare a şcolii, blocarea posturilor vacante în sistem precum şi investiţiile insuficiente în şcoli.

Ciprian Costea, în calitate de reprezentant al patronatelor, a menţionat ca o soluţie extinderea învăţământului de tip dual, judeţul Satu Mare fiind printre cele cu bune rezultate în domeniu.

În cadrul ultimului punct de pe ordinea de zi, preşedintele CNSLR Frăţia, Dan Burulea, a dat citire Memoriului înaintat Guvernului României, document în care se face referire în principal la aplicarea Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi prin care solicită modificarea acesteia în vederea reglementării unor situaţii excepţionale.

Share Button

Lasă un răspuns