Transcarpatia se pregătește pentru semnarea unui memorandum de cooperare cu județul Maramureș

acord 1 (1) acord 2 (1) acord 3 acord 4

Recent, o delegație din Transcarpatia condusă de președintele Consiliului regional Mihailo Rivis s-a aflat recent într-o vizită de lucru în orașul Baia Mare, România.

Scopul vizitei a fost extinderea cooperării inter-regionale privind participarea comună la „Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Ucraina 2014 – 2020“.  De asemenea, s-a discutat despre reînnoirea parteneriatelor între cele două regiuni și semnarea unui nou document privind cooperarea între Consiliul regional Transcarpatia și Consiliul județean Maramureș.

Partea ucraineană a fost reprezentată de șeful Reprezentanței Asociației „Euroregiunii Carpatice-Ucraina“, în Transcarpatia, deputat în Consiliul  Regional Vasîli Hudynets, șeful „Agenției de dezvoltare regională și cooperare transfrontalieră  “ Zakarpattia”  a Consiliului Regional Transcarpatia  Mihailo  Dankanyci și alții. Din partea română au fost prezenți: Președintele Consiliului județean Maramureș Gabriel Zetea, prefectul Maramureșului Vasile Moldovan și alți oficiali.

În cadrul discuțiilor s-a menționat că regiunea Transcarpatia este interesată de cooperarea cu România. Dovada acestui fapt este acordul privind cooperarea interregională dintre Transcarpatia și Maramureș, semnat în 2001. Dar în momentul de față Transcarpatia este interesată să reia cooperarea internațională cu românii și să discute proiecte comune pentru  aprofundarea cooperării transfrontaliere.

La rândul său, președintele consiliului județean Maramureș Gabriel Zetea a asigurat că România va sprijini Ucraina  în procesele de integrare europeană, menționând că Transcarpatia este o regiune atractivă de investiții pentru antreprenorii români.

Prefectul Maramureșului Vasile Moldovan a promis sprijin deplin pentru punerea în aplicare a planurilor de aprofundare a cooperării frontaliere ucraineano-română.

După cum a menționat în cadrul întâlnirii bilaterale, șefa departamentului pentru relații economice externe și cooperarea transfrontalieră a ARS Transcarpatia Renata Moiș-Șiman, semnarea unui memorandum provizoriu de cooperare este programat pentru primăvara acestui an. El va cuprinde următoarele domenii: turism, cultură, educație, mediul înconjurător, agricultură și relații economice.

Următorul pas va fi semnarea unui acord de cooperare în cadrul euroregiunii și pregătirea proiectelor transfrontaliere. De asemenea, vor avea loc discuții privind participarea în continuare a ambelor părți la  „Programul de Cooperare Transfrontalieră “ România-Ucraina 2014-2020 „.

În cele din urmă, părțile au discutat despre posibilitatea deschiderii unor noi puncte de trecere la frontiera ucraineano-română și proiecte comune în acest domeniu, a comunicat serviciul de presă al Consiliului Regional Transcarpatia.

 

 

 

 

Share Button