17.000 de candidați înscriși la Universitatea Națională din Ujgorod

univ ujgorod

La Universitatea de Stat din Ujgorod  au loc, în fiecare zi, examene de admitere.

Un număr de 17.000 de tineri și-au depus actele pentru înscrierea la facultate, înregistrându-se astfel un număr record de cereri, comparativ cu anii precedenți. Ceea ce este de remarcat este faptul că la Universitatea din Ujgorod s-au înscris tineri nu doar din Transcarpatia, ci și din țările vecine: Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Rusia și Belarus. Facultățile cele mai căutate de tineri sunt cele de medicină, stomatologie și construcții. În plus, studenții străini au posibilitatea să obțină și o a doua specializare.

Potrivit comisiei de admitere a universității, atât absolvenții cât și studenții de la Universitatea Națională din Ujgorod, pot profita de un alt avantaj, datorită colaborării internaționale a Universității. Mai precis, aceștia pot obține diplome de standard european pentru a-și continua studiile în Slovacia, la Institutul Central din Skalitsa.

Acordurile de colaborare dintre Universitatea din Ujgorod și cea din Slovacia, constă în faptul că se recunoaște 50% din programul educațional pe care studenții îl dobândesc la Universitatea din Ujgorod, iar cei care doresc să obțină diplomă europeană, trebuie să studieze celelalte discipline specifice programului slovac.

 Pentru informații suplimentare: UJNU, cab.225, Departamentul de Relații Internaționale și oferte de lucru. Tel:64-31-56; Internrelations.uznu@gmail.com