În Ucraina, Ziua Adopției se sărbătorește în fiecare an pe 30 septembrie. De asemenea, aceasta coincide cu sărbătorile creștine ale Credinței, Speranței, Iubirii și a mamei lor, Sofia.
Cu această ocazie, la 30 septembrie, în incinta Administrației regionale de stat a avut loc brifingul Șefului departamentului pentru asistența copiilor din cadrul ARS, Svetlana Yakimelina. S-a discutat despre adoptarea în Transcarpatia a orfanilor și a copiilor lipsiți de îngrijirea părinților.
Oficialul a informat, că în cele 9 luni ale anului curent au fost adoptați 37 de copii în regiune: 28 de către cetățenii Ucrainei, 9- de către cetățeni străini. S-a reușit păstrarea relațiilor familiale a 13 copii din 6 familii, la un copil cu necesități speciale.
18 copii dintre cei adoptați de cetățeni ucraineni sunt copii sub 5 ani, 10 copii mai mari de 5 ani. 6 copii adoptați de cetățeni străini au peste 5 ani, iar 3 copii sunt sub 5 ani.
Începând cu 25 septembrie a acestui an, 2128 copiii-orfani și cei privați de îngrijirea părinților sunt înregistrați la departamentul pentru asisstența copiilor. 549 de copii sunt pe lista copiilor ce urmează să fie adoptați. Majoritatea copiilor – au vârsta de 6 ani și mai mult – 486; varsta de la 3 la 6 ani – 50 de copii; până la 3 ani – 13 copii.
Numărul de copii înregistrați pentru adopție se reduce.
Procentul de copii care urmează să fie adoptat, de asemenea, e în scădere. De la începutul anului, 74 de copii au fost înregistrați pentru procedura de adopție.
Baza de date a candidaților pentru adopție are 54 de persoane din 25 septembrie, din care 46 dintre sunt în cupluri familiale și 8 sunt -celibatari. Cei mai mulți dintre ei, doresc să adopte un copil sub 5 ani.
Conform datelor de care dispune Departamentul pentru asistența copiilor din cadrul ARS, a comitetelor executive ale orașelor pe teritoriul regiunii, începând cu 1 iulie a acestui an, 639 de copii adoptați se află sub supravegherea permanentă a Departamntului în cauză referitor la condițiile de trai și îngrijire, informează portalul Zakarpattea online cu referire la serviciul de presă al Administrației Regionale de Stat Transcarpatia.