Grănicerii transcarpatieni nu au permis scoaterea din țară a unui copil în vârstă de 6 ani, ce urma să fie transportat în Europa
O femeie de 38 de ani cu un băiat minor a fost oprită de polițiștii de frontieră la punctul de control Tisa.
Potrivit serviciului de presă al Detașamentului Serviciului de Frontieră Chop, o femeie din Bucovina împreună cu un băiat de șase ani, călătorea spre Italia.
Așadar, alături de pașapoarte, femeia a prezentat polițiștilor de frontieră procura -acordul tatălui copilului în privința permisiunii de plecare a copilului în străinătate, care se presupune că este emis de Consulatul Ucrainei din Milano.
Cu toate acestea, în cursul examinării documentelor, polițiștii de frontieră au constatat, că declarația fusese falsificată. Declarația conținea, de asemenea, greșeli gramaticale și o semnătură necorespunzătoare a consulului.
Polițiștii de frontieră nu au permis plecarea copilului în Europa, iar poliției I s-a raportat despre falsificarea actelor.
Polițiștii au început acum procedurile în temeiul art. 358 din Codul penal al Ucrainei „Falsificarea documentelor, sigiliilor, ștampilelor și formularelor, vânzarea sau utilizarea documentelor falsificate, sigilii, timbre”.