Accident cu trei răniți în Negrești-Oaș

Un accident cu trei persoane rănite a avut loc luni seara la Negresti-Oaș.

accident-rut

O tânără de 21 de ani din Negrești-Oaș, aflată la volanul unei mașini pe strada Victoriei, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un autoturism care era staționat regulamentar pe marginea drumului.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a șoferiței și a unei tinere de 18 ani, din Vama, aflată în calitate de pasager în același autoturism.

Totodată, a fost rănit ușor și conducătorul auto de 28 ani, din Baia Mare, aflat  în autoturismul staționat în momentul impactului.

Cele trei persoane rănite au beneficiat de îngrijiri medicale, dar nu au necesitat internarea în spital.

În cauza s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.