Un accident soldat cu rănirea gravă a unei persoane și avarierea a trei autoturisme a avut loc luni, 1 mai, la intrarea în localitatea Amați.

accident (1)

Din cercetările la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un sătmărean de 37 ani, aflat al volanul unei mașini pe strada Amațului, a pătruns pe contrasens și a  intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, de un tânăr de 28 de ani, din Satu Mare, pe care l-a proiectat într-o mașină care se afla parcată în afara părții carosabile.

În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a unei pasagere de 50 de ani, aflată în autoturismul condus regulamentar.Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferii au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatatele fiind negative. Totodată, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii devătămare  corporală din culpă.

 

Share Button