Un accident soldat cu două persoane rănite a avut loc sâmbătă, 4 februarie pe B-dul Lucian Blaga din Satu Mare.

accident-rut

La fața locului, polițiștii au stabilit că un sătmărean de 49 de ani, aflat la volanul unei mașini la intersecția străzii Dorobanților cu Bulevardul Lucian Blaga, pe fondul nerespectării semnificației indicatorului „Oprire”, a intrat  într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 67 de ani, din Satu Mare.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a doi pasageri aflați în autoturismul care circula pe drumul prioritar, respectiv un bărbat de 68 de ani, din comuna Homoroade și o femeie  de 61 de ani, din Satu Mare.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

Totodată, s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Share Button