În satul Storojnița, raionul Ujgorod, a avut loc un accident teribil; șoferul a decedat, mașina răsturnându-se de mai multe ori.
Potrivit informațiilor, automobilul Renault Kengoo s-a lovit de un stâlp de beton și s-a răsturnat de mai multe ori. După cum a informat GU al Poliției naționale din Transcarpatia, incidentul a avut loc azi-noapte, la ora 00:20. În urma accidentului o persoană a decedat, iar alte două au fost rănite.
„Șoferul, un bărbatul de 40 de ani, din regiunea Harkov, întorcându-se de la pescuit, a pierdut controlul mașinii și s-a lovit de un stâlp de beton. Din cauza multiplelor răni, bărbatul a murit în ambulanță. Doi pasageri, unul în vârstă de 30 de ani și o femeie în vârstă de 32 de ani au avut mai mult noroc. Ei s-au soldat doar cu câteva zgârieturi, și după examinare medicală au părăsit spitalul „, a menționat poliția.
Potrivit pasagerilor, ei, inclusiv șoferul, au băut la pescuit, ceea ce ar fi putut provoca accidentul.
Acest accident a fost calificat conform p.2-a din art. 286 din Codul penal al Ucrainei. Poliția clarifică circumstanțele care au provocat tragedia.