Administrația Regională Transcarpatia urmărește dezvoltarea obiectivului natural transnațional “Pădurile de fagi virgine din Carpați”

23459406

Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovyci, a dat dispoziții privind asigurarea dezvoltării durabile a obiectivului natural ucraineano-slovaco-german “Pădurile de fagi virgine din Carpați și pădurile seculare ale Germaniei”, inclus în patrimonial mondial UNESCO.

De curând, Comisia permanentă a Consiliului Regional Transcarpatia pentru ecologie și folosirea resurselor naturale a examinat starea îndeplinirii sarcinilor cerute de șeful statului. Adjunctul șefului Administrației Regionale de Stat, Myhailo Popovyci, a subliniat că acesta este un obiectiv natural unic, dezvoltarea acestuia favorizând și prosperarea localităților rurale din regiunea respectivă. Este vorba despre soluționarea eficientă a problemelor social-economice ale localităților montane, așa cum cere președintele.

La ședința comisiei a fost analizată și starea altor obiective ecologice de importanță deosebită de pe teritoriul regiunii. S-a accentuat faptul că conducerea Parcului natural Uja a înaintat către Departamentul rezervații al Ministerului Protecției Naturii al Ucrainei propuneri referitoare la finanțarea în cadrul Proiectului ucraineano-german “Consolidarea sistemului de ocrotire a naturii pe teritoriul Ucrainei”.

Conducerea Rezervației biosferice “Carpați”, Administrația Raională de Stat Rahiv și organele autoadministrării locale, au semnat un memorandum privind reglementarea chestiunilor ce țin de elaborarea și coordonarea proiectului de stabilire a granițelor Rezervației biosferice “Carpați”. De asemenea, a fost abordată și problema finanțării construcției Centrului Internațional de studii și cercetări a pădurilor de fagi virgine și problema dezvoltării durabile a Carpaților, care va funcționa în baza rezervației biosferice “Carpați”.

“Pădurile de fagi virgine din Carpați” sunt considerate un obiectiv natural transnațional, având 10 masive separate care se întind pe o suprafață de 185 kilometri. Ele încep de la munții Rahiv și Ciornogora din Ucraina și se întind până la munții Bukovske vrhi și Vigorlat din Slovacia.

Obiectivul ucraineano-slovac “Păduri de fagi virgine din Carpați” ocupă o suprafață de 77.971 hectare, dintre care 70% se află pe teritoriul Ucrainei.

Share Button