Aeroportul Internațional Satu Mare – o poartă deschisă către lume

Aeroportul Internațional Satu Mare este unul dintre cele mai vechi aeroporturi din România și este situat în sudul orașului Satu Mare, la km 9,5 pe șoseaua Satu Mare – Zalău. Aflat în subordinea Consiliului Județean Satu Mare, Aeroportul se află într-o continuă dezvoltare prin modernizarea infrastructurii sistemelor și a echipamentelor aeroportuare.

Dacă până în 2016, compania TAROM era singurul operator aerian care dezvolta curse regulate pe relația Satu Mare – București, la sfârșitul anului 2016, compania aeriană low cost – WIZZ AIR a inaugurat prima cursă cu destinație Londra (Luton). Aeroportul Satu Mare a devenit astfel al zecelea aeroport de pe care Wizz Air operează zboruri în România. În prezent, numărul curselor săptămânale spre capitala britanică se ridică la 3, în zilele de marți, joi și sâmbătă. Din această primăvară, însă, frecvența zborurilor spre Londra va crește la 4 zile pe săptămână. Astfel, începând cu data de 31 martie 2019, operatorul aerian Wizz Air va opera pe această rută în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică, după următorul orar:  decolare Londra 12.25 – aterizare Satu Mare 17.10, decolare Satu Mare 17.40 – aterizare Londra 18.30. Orele reprezintă ore locale, atât în Marea Britanie cât și în România.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, prin modernizarea aeroportului și creșterea frecvenței zborurilor spre capitala Marii Britanii, Aeroportul din Satu Mare își propune să atragă un număr cât mai mare de pasageri, inclusiv din țările învecinate. De altfel, în prezent sunt analizate și alte posibile destinații pe rute externe de pe Aeroportul Internațional Satu Mare, purtându-se negocieri cu mai mulți operatori.

“Este un mare avantaj pentru noi faptul că operatorul Wizz Air a crescut din această primăvară frecvența zborurilor de la și către Londra. Ne dorim ca atât comunitatea din Satu Mare cât și cea din alte județe sau chiar din țările vecine să aibă acces mai ușor la un transport eficient și rapid, oferind mai multe posibilități atât celor ce muncesc în Anglia cât și celor care se deplasează în străinătate pentru a-și vizita prietenii sau familiile. Ne dorim ca în viitor să deschidem și alte destinații externe de la Satu Mare, cum ar fi spre Germania, Italia sau Franța“, a declarat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare.

În ceea ce privește zborurile interne, în cursul anului 2018, compania TAROM a introdus și o cursă cu plecare din Satu Mare spre Constanța (litoralul românesc al Mării Negre). Zborurile pe această rută vor fi reluate și în vara anului 2019, in zilele de marți și vineri, începând cu data de 5 iulie.

 Politica aeroportului sătmărean vizează o îmbunătățire continuă a sistemelor și echipamentelor aeroportuare și urmărește conectarea cu alte sisteme de transport (auto, feroviare), oferind, astfel, o comunicare interregională și de trafic cât mai fluentă cu putință. De asemenea, se acordă o atenție specială asigurării celui mai înalt nivel de siguranță și securitate, conform standardelor internaționale. Aeroportul din Satu Mare beneficiază de servicii complete pentru operatorii aerieni, dispune de parcare auto, are un salon VIP pentru recepții, întâlniri sau conferințe și un spatiu comercial în regim de alimentație publică.

Traficul pe Aeroportul Satu Mare este pe un trend ascendent, datorită modernizărilor care au avut loc în ultimii ani. Anul 2018 a însemnat pentru Aeroportul Satu Mare o cifră record de pasageri: 75.692, creșterea fiind de 24,5% față de anul 2017.

e-mail: office@aeroportulsatumare.ro

www.aeroportulsatumare.ro

Biroul de presă al Consiliului Județean Satu Mare

Share Button