Ajutor umanitar pentru spitalele din Transcarpatia

Ajutor umanitar în valoare de peste 10 milioane de grivne a oferit  instituțiilor medicale transcarpatice Serviciul Ecumenic de Asistență Maghiar. Acestea sunt echipamente individuale de protecție în condițiile pandemiei: măști, scuturi de protecție, antiseptice etc.

Astfel, continuăm să colaborăm cu partenerii noștri maghiari. Mai devreme, 10 medici transcarpatici au fost delegați în Ungaria pentru a studia experiența locală în tratarea pacienților cu COVID-19 și astăzi aplică aceste abilități în spitalele noastre.S-a promis, de asemenea, de a transmite un autobuz de diagnosticare, care ar putea ajunge în cele mai îndepărtate colțuri ale regiunii. În numele întregii comunități din regiune, președintele Administrației regionale de  stat, OLexyy Petrov, și-a exprimat  recunoștința sinceră  președintelui Serviciului Ecumenic de Ajutor Maghiar, Laszlo Legel, pentru ajutorul oferit tuturor instituțiilor medicale din regiune, fără excepție,

Share Button