Locuitorii din județul Satu Mare sărbătoresc, astăzi, inaugurarea celui mai complex proiect de retail din regiune, dezvoltat de NEPI Rockcastle, după o investiție totală de 40 de milioane de euro. Centrul comercial găzduiește 85 de spații comerciale și vine cu o serie de noutăți pe plan local, precum deschiderea primului hipermarket Carrefour, pe o suprafață de 7.500 de metri pătrați, dar și lansarea, în premieră, a unor branduri internaționale și naționale. Proiectul are, totodată, un impact pozitiv în comunitate, generând, după deschidere, peste 900 de locuri de muncă permanente.
„Shopping City Satu Mare este al 18-lea centru comercial din portofoliul NEPI Rockcastle din România, o cifră ce susține faptul că suntem cel mai activ investitor imobiliar pe zona de retail din țară. Am dezvoltat acest proiect pornind de la nevoile locuitorilor din întreaga regiune și am creat un mix adaptat de magazine, restaurante și opțiuni de petrecere a timpului liber, ce credem că le va schimba în bine stilul de viață”, declară Marius Barbu, Head of Asset Management NEPI Rockcastle.
Shopping City Satu Mare este dispus pe 2 niveluri și are o suprafață totală închiriabilă de aproximativ 29.000 de metri pătrați. Proiectul vine în întâmpinarea vizitatorilor cu 1000 de locuri de parcare, dintre care 600 la nivelul superior, accesibile printr-o rampă exterioară. De asemenea, clienții vor avea la dispoziție 2 stații de încărcare electrică, dar și o stație de autobuz amplasată în fața centrului comercial.
Mixul de magazine a fost construit pentru a acoperi o gamă diversă de nevoi. Parterul găzduiește branduri de modă, sport, frumusețe, bijuterii și accesorii, home&deco, articole pentru copii și jucării, tehnologie, dar și farmacii, servicii de optică, petshop și multe altele.
Nivelul 1 este dedicat zonelor de food court și divertisment, completate de o terasă exterioară, ce va fi conectată, în viitor, de zona de promenadă și Centrul Vechi printr-o pasarelă peste râul Someș. Această zonă a centrului comercial găzduiește restaurante și cafenele, precum și diverse opțiuni de petrecere a timpului liber pentru toate vârstele. Tot la nivelul superior, în prima parte a anului viitor, se va deschide și o atracție mult așteptată, multiplexul cinematografic Cineplexx.
Pe lângă potențarea economică locală și oferirea unei zone de divertisment de calitate locuitorilor din regiune, proiectul Shopping City Satu Mare reprezintă și o continuare a colaborării de succes dintre NEPI Rockcastle și Carrefour.
„Am descoperit în Satu Mare un oraș cu oameni foarte conectați la noutăți, dar și la viața socială a comunității, la familie și obiceiuri. Așa că am gândit Carrefour Satu Mare ca un loc care răspunde acestor trăsături de caracter: un loc pentru întreaga familie, cu experiențe noi, o gamă diversă de produse și servicii, inovație tehnologică, dar și cu un univers gastronomic bogat. Suntem bucuroși că putem fi gazda clienților sătmăreni în primul hipermarket Carrefour România din oraș, alături de partenerii noștri de la NEPI Rockcastle”, spune Valentin Papancea, director hipermarket Carrefour Satu Mare.
Printre brandurile care îi așteaptă, începând de astăzi, pe vizitatorii Shopping City Satu Mare se regăsesc: Altex, Animax, Banca Transilvania, Benvenuti, Cador, Capricci, Carrefour, CCC, Compas, Dabo Doner, Deichmann, DM, Douglas, Fashion Corner, Ginette, Help Net, Hervis, In Street, Intersport, Kendra, Kenvelo, KFC, La Vera Pizzeria, LC Waikiki, Office Shoes, Optiplaza, Orsay, Magic World, Meron Café, New Yorker, Nobila Casa, Noriel, Pepco, Sensiblu, SMYK, Splend’or, Teilor, Tezyo, Tom Tailor, Top Shop, Yves Rocher.