Asociația STEA iese la curățenie

la curatenie

Miercuri, 28 august, între orele 12.00-15.00, copiii și tinerii străzii, beneficiari ai Asociației STEA, alături de trei voluntari francezi ies din nou la curatenie.

Locația aleasă în această săptămână este Drumul Careiului, mai precis zona de spații verzi de o parte și de alta a trotuarului care face legătura între Cartierul Micro 16 și Hypermarketul Real, partea dreaptă. Zona a fost aleasă în urma sesizărilor primite de la sătmăreni după mediatizarea acțiunilor anterioare de curățenie în comunitate ale Asociatiei STEA.

Această acțiune face parte din proiectul civic finanțat de organizația franceză ” La Voix de l’Enfant”, evenimentul fiind realizat în parteneriat cu Primăria Satu Mare.

Scopul acestei activități este de a crea în rândul participanților o atitudine de respect față de mediul înconjurător și față de bunurile comunității.