Spitalul de copii din Ujgorod a obținut un nou aparat medical

Photocolorimetru – este un analizor de probe biochimice și chimice din: sânge, urină și ape potabile sau reziduale, prețul aparatului se estimează la circa 30 de mii de grivne. Minianalizorul  a fost transmis spitalului municipal de copii Ujgorod din partea  reprezentanților Prioratului  Transcarpatia a Ordinului Ospitalierilor  Sf. Ioan din Ierusalim și Cavalerilor  de Malta.

După cum ni s-a relatat la consiliul municipal Ujgorod, în mod tradițional, de mai mulți ani la rând, reprezentanții Prioratului  acordă asistență instituției medicale, dotând-o cu  echipamentul medical necesar.

Astfel, Ordinul  a  ajutat, anul trecut, cu achiziționarea unui encephalograf, iar  acum a cumpărat aparatul, care costă în jur de 30 de mii pentru a permite efectuarea de înaltă calitate  a  analizelor de laborator   la  o gamă largă de teste, care sunt  esențiale  pentru diagnosticarea pacienților și oferirea unui tratament eficient.

Referință: Ordinul Suveran Militar de Malta, a cărui denumire completă este Ordinul Suveran Militar și Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos și de Malta a fost înființat în jurul anului 1050, la Ierusalim, cu scopul de a administra un spital pentru pelerinii din Țara Sfântă. În 1113, Papa Pascal al II-lea a recunoscut Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta ca ordin religios. Ulterior, Ordinul a devenit militar pentru a-i apăra pe bolnavi, pelerini și teritoriile creștine din Țara Sfântă.

Share Button

Forțele de ordine din Transcarpatia au stopat în 2018 activitatea infracțională derulată de 8 grupuri criminale

Pe parcursul anului 2018, datorită  activităților procedurale ale procuraturii din regiunea Transcarpatia, forțele de ordine  au  depistat   și au  oprit activitățile ilegale ale 8 grupuri criminale  organizate.(În  anul 2017 -7).

Capetele de acuzare din aceste proceduri penale sunt trimise la  instanțele judiciare (organele de  poliție – 6, SBU și DFS –câte  1). În cadrul unor grupări criminale  organizate,  membrii acestora au comis 172 infracțiuni (ceea ce  este de 4,2 ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2017). În cursul anchetei pre-proces  au fost depistați 31 infractori (+ 24%).

Astfel, au fost neutralizate  două bande, care au comis crime împotriva patrimoniului: 1 grup infractional  și-a asumat fonduri prin abuz în exercitarea  atribuțiilor de serviciu de către membrii lui,  1 – a fost implicat în jocuri de noroc ilegale, un grup a comis  răpirea  de persoane (identificat  prin Poliția Națională ), 3 – crime  în sfera  circulației ilegale a stupefiantelor  (1 -descoperite   de către Departamentul SBU din regiunea Transcarpatia, 2 -de  organele Poliției Naționale ), 1 – pentru producția și vânzarea de produse contrafăcute, descoperit  de  DFS).

Din cauza crimelor din această categorie au fost aduse prejudicii  în valoare de 2 mln. 80 mii grivn, dintre care,  în cursul anchetării pre-proces,  au fost recuperate circa  300 de mii de grivne.(autoritățile de poliție).Au fost sechestrate  bunuri în valoare de 2 milioane. 710 mii  grivne.

 Informație survenită de la serviciul de presă al procuraturii din regiunea  Transcarpatia.

Share Button

Operațiune specială în raionul Rahiv. Au fost confiscate arme, țigări și peste 50.000 de dolari ( foto)

Perchezițiile au avut loc  ieri, 24 ianuarie, la 13 adrese ale persoanelor suspectate de contrabandă din raionul Rahiv, și anume: Dilovo, Kostylivka, Slatina, Apșa de Jos (raionul Teaciv)  și orașul Rahiv.

Potrivit  publicației LIGA.net, cu referire  la purtătorul de cuvânt al Serviciului de Stat de Frontieră, Oleg Slobodyan, perchezițiile  au dat rezultate.  Grănicerii, împreună cu procuratura militară, au găsit arme albe și arme de foc, stații de comunicare, valută și produse de tutungerie fără acciz.

După cum comentează  redactorul publicației  Tsensor.net, Yuri Butusov pe pagina sa de Facebook, în timpul unei operațiuni speciale, locuitorii  locali, membrii unui grup de contrabandiști, au  fost arestați. Potrivit datelor preliminare, au fost sechestrate 11 lăzi de țigări fără accize, pistol de luptă TT, două arme traumatice, peste 46 600 Euro,   circa 10.000 de dolari, probele materiale au fost confiscate.

În același timp, a devenit cunoscut faptul, că o astfel de operațiune a fost efectuată după  un incident fatal  cu un ofițer din  detașamentul de frontieră Mucacevo.

Procedurile penale au fost deschise în temeiul pct. 3 al art. 348, partea 3 a articolului. 332 și partea 1 din art. 204 din Codul penal.

Operațiunea specială a avut loc cu aplicarea echipamentelor speciale, precum și blocarea temporară a traficului pe anumite străzi și secțiuni ale autostrăzii Mucačevo-Rogatyn. 

 

Share Button