În data de 10 mai, în jurul orei 11.00, polițiștii de frontieră sătmăreni au identificat și reținut, în localitatea Oar, la baza digului, un cetățean străin, care se deplasa pe jos, spre frontiera cu Ungaria.

irakian

Deoarece nu își justifica prezența în zonă, persoana în cauză a fost dusă la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre un cetățean irakian, în vârstă de 36 de ani. Totodată, s-a stabilit că persoana în cauză este solicitant de azil pe teritoriul țării noastre și intenționa să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

Conform procedurilor legale, cetăţeanul irakian a fost predat de către polițiștii de frontieră lucrătorilor IGI – Biroul pentru Imigrări Satu Mare.

 

Share Button