Sâmbătă, în orașul Beregovo a avut loc ședința ordinară a Societății culturii maghiare din Transcarpatia (KMKS), care a abordat problemele legate de viitoarele alegeri parlamentare din Ucraina.
Președintele KMKS, deputatul poporului din Ucraina, Vasyl Brenzovych a menționat, că la ora actuală încă nu se știe ce direcție politică va urma Vladimir Zelensky, președintele nou ales al Ucrainei, și cum va influența noul curs asupra minorităților etnice ale țării, inclusiv a maghiarilor din Transcarpatia. Prin urmare, cea mai relevantă pentru maghiarii transcarpatieni este pregătirea pentru alegerile parlamentare.
Potrivit lui Brenzovych, în primul rând, este important ca în Transcarpatia să fie formată o circumscripție maghiară, cu condiția dacă sistemul electoral mixt actual va rămâne în vigoare. Conform legislației electorale a Ucrainei în timpul formării circumscripțiilor electorale, trebuie luat în considerare raportul dintre populația de alte etnii din regiuni. În mod corespunzător KMKS a făcut apel în instanță pentru a obliga Comisia Electorală Centrală (CEC) să respecte legea. Brenzovych a propus primarilor, consiliilor sătești din localitățile din Transcarpatia, în care populația în cea mai mare parte sunt etnici maghiari să facă demersuri la CEC cu petiția corespunzătoare.
Brenzovic a menționat, că ungurii din Transcarpatia au posibilitatea de a avea reprezentantul lor în parlamentul ucrainean, dacă se vor aduce unele modificări la legea privind alegerile.
Președintele KMKS a reamintit, de asemenea, că, în Ucraina, peste un an urmează să fie finalizat procesul descentralizării guvernării de stat, în cadrul căreia trebuie să fie create noi comunități teritoriale și noi circumscripții electorale. Potrivit lui, dacă în țară reforma este deja pusă în aplicare cu aproximativ 70 la sută, atunci în Transcarpathia acest proces numai a început. De aceea se adresează către reprezentanții municipalităților, unde majoritatea populației sunt etnici maghiari în mod activ să adopte decizii despre fondarea comunităților teritoriale pentru ca maghiarii în Transcarpatia să depindă mai puțin de deciziile conducerii centrale de la Kiev.
Brenzovych a spus că el a semnat o petiție și a făcut un apel către Curtea Constituțională a Ucrainei cu o cerere de revizuire a așa-numitei „Legi cu privire la limbă“.