Elena, ofițer
„Uneori îmi este frică, dar trebuie să învăț să îndrept frica în direcția corectă…”
Am fost pe linia întâi încă din prima zi de război. În ziua de 24 februarie noi am respins inamicul. Situația de aici este tensionată: artileria lucrează constant împotriva noastră și uneori avioanele, tancurile și transportoare blindate de trupe.
Da, uneori mi-e frică, pentru că doar nebunii nu se tem. Frica este o reacție normală în condițiile actuale. La fel le spun și soldaților mei – nu vă fie teamă să vă fie frică. Trebuie doar să înveți să îndrepți frica în direcția corectă, nu în stupoare sau panică. De obicei, dezamorsăm situația râzând. Râsul învinge frica, dificultățile și tot ce este în lume…
Soțul meu este și el militar, slujește în brigada noastră. Sau mai bine zis, încă nu suntem căsătoriți oficial, dar mi-a facut o ofertă aici, pe front, în a doua zi de război. Ne-am hotărât ca după victorie, ne vom întoarce acasă, tata va sacrifica un porc și așa vom sărbători nunta.
Este greu pentru o femeie în război? Voi spune asta – este la fel de dificil ca pentru un bărbat, nu văd nicio diferență aici. Pentru ce luptam? Pentru Ucraina, pentru copii, pentru părinți. Vreau ca copiii să nu plângă pentru părinți, femeile să nu plângă pentru fii sau soți. Pentru ca copiii să meargă în pace la grădiniță și la școală – nu în Polonia, nu în Germania, ci în Ucraina. Ca toată lumea știa de forța armatei noastre.
Acum scriem o nouă poveste, iar această poveste va transforma întreaga lume și întreaga viață a poporului ucrainean. Orice război se va termina vreodată, se va termina și acesta. Și este evident că vom câștiga. Pentru că nu există nicăieri o asemenea forță a spiritului ca la poporul ucrainean, la armata ucraineană, la fiecare ucrainean. Și deși luptăm împotriva „a celei de a doua armată din lume”, dar noi o depășim, ei înșiși au înțeles deja acest lucru…
