Marţi, 30 iulie 2013, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar – sesiunea 2013.
Desfăşurarea probei scrise va avea loc la Școala Gimnazială „GRIGORE MOISIL” Satu Mare pentru specializarea educatoare, indiferent de limba de predare, şi la Colegiul Național „MIHAI EMINESCU” Satu Mare, pentru toate celelalte specializări. Repartizarea candidaţilor în sălile de concurs va fi afişată luni, 29 iulie 2013, la cele două unităţi.
Intrarea candidaţilor în sălile de concurs va fi permisă în data de 30 iulie 2013, între orele 8,00 şi 9,00.
Astfel, în judeţul Satu Mare, sunt aşteptaţi să participe la proba scrisă un număr de 609 candidaţi, care în perioada 27 mai-28 iunie 2013 au susţinut şi promovat proba practică/inspecţia specială la clasă.