Captură de țigări

Peste 290 000 de fire de țigarete de proveniență ucraineană au fost ridicate în vederea confiscării de polițiști, ieri, 14 martie, pe raza municipiului Satu Mare.

Polițiștii sătmăreni, au oprit pe strada Botizului, din municipiul Satu Mare, un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor.

In urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au găsit 296 400 de fire de țigarete de proveniență ucraineană, pentru care persoana de la volan nu a putut prezenta documente de proveniență.

Astfel, țigările găsite au fost ridicate în vederea confiscării de polițiști și aceștia au dispus reținerea șoferului pentru 24 de ore în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii asimilate contrabandei.

Share Button

Lasă un răspuns