Casa Meșteșugarilor e din nou gazda competiției RotaHack 2018

Asociația Rotaract Club Satu Mare, organizatoarea RotaHack 2018, a anunțat azi că și ediția a doua a hackathonului sătmărean, dotat cu premii în valoare totală de peste 2000 euro, va avea loc unde s-a desfășurat și anul trecut, la Casa Meșteșugarilor din Satu Mare.

Au mai ramas incă 7 zile de înscriere. Vor fi prezenti participanți din București și din Galați.

Așa cum era de așteptat, în ultimele zile s-a observat o creștere cu privire la numărul înscrierilor la RotaHack, prin urmare fereastra rămâne deschisă până miercuri, 14 noiembrie! Până acum și-au anunțat prezenta studenți, elevi de liceu și absolvenți din mai multe județe ale țării. Topul județelor ca număr de participanți la hackathon e în acest moment Satu Mare, Cluj și Maramureș. De asemenea, cele mai lungi deplasări le vor avea de făcut cei care și-au anunțat prezența din București, Galați și Brașov, primele două amintite fiind o premieră RotaHack!

Programul evenimentului prinde contur! „Warm-up” party cu Rikz & Shorty!

Programul este, în mare parte, finalizat:

– Vineri, 16 noiembrie, „Ziua 0”, la ora 16:00 va avea loc festivitatea de deschidere. De la 16:30 vor avea loc diferite prezentări, tema principală fiind subiectul „Ce pot să fac dacă devin informatician?”, iar ca invitați vor fi diferiți reprezentanți ai IT-ului sătmărean și nu numai. Intrarea este liberă, iar pentru mai multe detalii puteți să urmăriți evenimentul de pe Facebook, dedicat prezentărilor. Deseară, de la 19:30 Rotaract vă recomandă să participați la Brain Stock, eveniment tip „TEDx”, organizat de două eleve de la Liceul de Artă „Aurel Popp”. Petrecerea de după eveniment, avându-i ca invitați pe Rikz & Shorty, e și „Warm-up” party-ul RotaHack, iar la acesta vor participa atât tinerii sătmăreni, cât și participanți sau fani ai concursului!

– Sâmbătă, 17 noiembrie, „Ziua 1”, la ora 11:00, va debuta hackathonul propriu-zis, care va ține 24 de ore! Pe parcursul zilei, organizatorii promit și câteva activități „surpriză”, pentru a-i mai delecta pe participanți.

– Duminică, 18 noiembrie, „Ziua 2”, la ora 11:00, participanții vor apăsa ultima tastă, deoarece hackathonul va lua sfârșit. În jurul orei 12:00 va începe jurizarea proiectelor, la prezentarea acestora fiind permisă și participarea publicului. Festivitatea de încheiere va avea loc la ora 16:00, iar de la ora 19:00 participanții, pasionații de IT sau fanii concursului care doresc să mai rămână în oraș sunt invitați la un „afterparty” de networking, socializare și board games!

Share Button

Lasă un răspuns