„Regulile noii legi a limbii în Transcarpatia nu vor funcționa!”

 norme

În Transcarpatia oamenii vorbesc în mai multe limbi și reglementarea lor este o prostie, a declarat Victor Rusin, deputatul Consiliul Regional din Transcarpatia,  comentând cu privire la proiectul de lege „Cu privire la principiile politicii lingvistice de stat”, care a fost  înregistrat recent în Rada Supremă.

„Legea „Cu privire la principiile politicii lingvistice de stat”, afirmă că în momentul de față singura limbă oficială a țării noastre este limba ucraineană. Nu este clar de ce ar trebui să fie aprobată  încă o lege separată, privind limba. Cred că cu limbile noi stăm normal. Deci, să fie limba ucraineană limbă de stat, și e normal să fie așa ca și în toate țările. Toți funcționarii publici ar trebui să cunoască limba” , a spus domnia sa.

„În Transcarpatia această lege nu va funcționa, deoarece noi avem localități maghiare și românești, unde oamenii vorbesc doar în limba maternă și nu posedă o altă limbă. Și ce, îi vom amenda pe toți? În fiecare zi, le vom prescrie amenzi? Ea va provoca numai tensiuni în viața noastră, care sunt destule și fără limbă. Luând în vedere situația actuală din țară, nu ar trebui să rupem din nou lăncile în jurul limbii „,  a subliniat  Victor Rusin.

 

Share Button

Fondul Internațional „VISA” va finanța proiecte în Transcarpatia

vizaFundația caritabilă „Visa”, care finanțează obiecte în Transcarpatia din fondul bugetelor locale din Transcarpatia și a regiunilor Republicii Cehe,  în anul 2017 prevede aproximativ 13 mln 250 mii de grivne.

Ținutul Visocina va aloca cinci milioane de coroane cehe (aproximativ 5 milioane de grivne) și Regiunea Pardubice – 1,5 milioane de coroane  (aproximativ 1,5 milioane grivne).

Ținând cont de faptul,  că  Fondul  „VISA”  realizează finanțarea proiectelor în proporție de 50/50,  conducearea Fondului solicită Consiliului Regional și Administrației  Regionale  de Stat din Transcarpatia să prevadă alocarea  din  bugetele locale  aproximativ  a 6 mln,750 de mii de grivne pentru co-finanțare.

Ghenadi Moskal solicită tuturor fracțiunilor Consiliului Regional să precizeze obiectele care pot fi incluse în proiectele „Visa” și să prezinte propuneri de finanțare.

 

 

Share Button

Vecina Transcarpatiei a reacționat la proiectul de lege privind exclusivitatea limbii ucrainene

lege (1) (1)

Ungaria nu va tolera încălcarea drepturilor lingvistice ale minorității maghiare din Ucraina în cazul în care legea „Cu privire la limba de stat” va fi aprobată. Acest lucru a fost declarat de către ministrul de externe al Ungariei Péter Szíjjártó într-un interviu publicației  ucrainene Kommersant.

„În noiembrie anul trecut, prim-ministru al Ucrainei, Volodimir Groisman a vizitat Budapesta, și în mod clar i-am dat de înțeles că nu vom tolera nicio modificare  la legea Educației, și nici la legea cu privire la utilizarea limbii, care ar fi înrăutățit situația minorităților”,  a declarat domnia sa.

Siyarto a remarcat faptul, că deteriorarea vieții minorităților lingvistice din Ucraina Ungaria o va discuta la nivelul UE.

„Aceasta nu este o problemă internă, dar o chestiune a cărei importanță depășește cu mult Ucraina. Noi trebuie să protejăm  minoritățile și să aplicăm standardele europene, în special pentru Ucraina”, a spus ministrul, exprimându-și speranța că proiectul de lege privind statutul limbii ucrainene nu va fi aprobat la Kiev.

În Ucraina, locuiesc aproximativ 150.000 de etnici maghiari, majoritatea dintre ei  în regiunea Transcarpatia.

Anterior, s-a comunicat că recent, la Rada Supremă a fost înregistrat un proiect de lege „Cu privire la limba de stat”, care prevede utilizarea exclusivă a limbii ucrainene în aproape toate domeniile vieții.

 

Share Button