Ucraina intensifică importul de gaze naturale din Polonia, Ungaria și România

gaz

În luna iulie, Ucraina a sporit importul de gaze naturale din Polonia și Ungaria cu 36%, până la 269,6 milioane de metri cubi, comparativ cu 124,8 milioane metri cubi în luna iunie.

Conform comunicatului transmis de compania „Ucrtransgaz”, operatorul normă de transportare a gazelor naturale din Ucraina, din luna noiembrie 2011 până în 1 iulie 2013, volumul total al livrărilor de gaze naturale din Polonia și Ungaria este de 952,3 milioane de metri cubi.

Compania „Ucrtransgaz”, efectuează lucrări în vederea amplificării coridorului de gaze naturale cu Ungaria, din partea ucraineană. Din aceste considerente, livrările de gaze naturale spre Ungaria au fost sistate în perioada 1-15 august 2013.

Începând cu 1 noiembrie 2011, compania „Naftogaz Ucrainî” a început importarea  gazelor naturale, achiziţionate de la compania germană RWE şi livrate  conform  sistemului revers  în Ucraina, peste teritoriul Poloniei.

În conformitate cu echilibrul  gazelor naturale aprobat de Cabinetul de Miniştri  al Ucrainei pentru anul 2013, achiziţiile de gaze  de la traiderul german RWE Supply & Trading vor atinge volumul de 1,3 miliarde metri cubi.

Share Button

Companie germană interesată să înființeze o clinică modernă la Ujgorod

administratia regional transcaÎn aceste zile, Universitatea Națională din Ujgorod împreună cu Administrația Regională din Transcarpatia, este în negocieri cu o companie din Germania, care dorește înființarea unei clinici moderne.

Compania germană este gata să investească în acest proiect mai bine de 10.000.000 de euro. Într-o astfel de instituție medicală va fi posibil tratamentul bolilor grave, iar medicii vor putea realiza intervenții chirurgicale, care  până în prezent se puteau efectua doar peste hotare.Totodată, studenții de la Facultatea de medicină din Ujgorod vor avea posibilitatea efectuării stagiului de practică în acea clinică.



Share Button

Peste 140 de locuințe pentru locuitorii din Slatina, în Tereblea

Slatina

Pe șantierul de la Tereblea lucrează în prezent aproximativ 40 de muncitori, dar începând cu luna viitoare, numărul acestora va crește până  la 250 de persoane.  Pe parcursul lunilor ce urmează ei vor finaliza lucrările de reparații a blocurilor, școlii și grădiniţei de copii. Aici se vor așeza numeroase familii din localitatea Slatina (Solotvino), afectate de căderi de teren.

Joi, 8 august, vicepreședintele administratiei regionale de stat din Transcarpatia Igor Svişcio a fost într-o vizită de lucru în raionul Tiacev. Acesta a vizitat şantierele  obiectivelor  sociale și a examinat starea lucrărilor în localitatea Tereblea.

Aici se prevede construcția unui microraion pentru locuitorii din localitatea Slatina, care urmează să fie strămutați în satul Tereblea. Acțiunea durează  de câțiva ani, iar în prezent  se află în stadiul de finalizare.

Prioritate au lucrările la sursa de alimentare cu energie  electrică și construirea unei noi rețele  a apeductului  de la râul  Tereblea pentru branșarea masivă a microraionului  la sursa de apa potabila. În plus, pe teritoriul dat de stat locuitorilor va  trebui să se aducă mai mult de 6.000 de cubi de sol fertil care urmează să fie distribuit  pe teritoriul noului cartier.  Pentru soluționarea multiplelor probleme, aici lucrează un  grup impunător de profesioniști. Se prevede ca  lucrările  să fie finalizate până la începutul lunii octombrie.

Până în prezent autorităţile  raionale locale au finalizat parcelarea unei suprafețe de teren în vederea alocării unor locuri de casă pentru cetățenii afectați  de  catastrofa tehnogenă şi evacuarea lor din zona de pericol.

Se cunoaște faptul că la început a fost  ales  ca loc de construcţie a  microraionului teritoriul satului Apşa de Jos, aproximativ 100 ha, dar geologii au constatat că acolo sunt zăcăminte de gaze naturale şi au interzis  stabilirera şantierului. Astfel, a fost ales satul Tereblea din acelaşi raion.

Actualul șantier de construcţie cuprinde  116 apartamente, 8 case cu două etaje şi încă 17 case individuale. S-a avut în vedere ca  oamenii strămutaţi să dispună de  spaţiu de locuit  identic cu cel pe care l-au avut în Slatina. În afară de locuinţe s-a prevăzut construcţia unei şcoli medii,  pentru 330 de elevi, și o grădiniță pentru 140 de copii. Infrastructura  prevede   construcţia  de drumuri şi trotuare cu toate utilităţile subterane, de asemenea trei linii electrice de capacitate înaltă  a câte 10 kilovolti fiecare, ceea ce  va asigura pe deplin necesitățile. În fiecare locuinţă sunt  cazane electrice pentru încălzirea spaţiului de locuit, ceea ce este mai puţin costisitor decât încălzirea  cu gaze naturale.

În  Slatina  mai există la ora actuală, familii ce se opun cu vehemenţă proiectului şi refuză să renunţe la proprietăţile pe care le deţin, chiar dacă anul trecut localitatea a fost afectată de surparea unei galerii de sare din apropierea centrului Slatina.

Share Button