Comunitatea romano-catolică în limba română de la Satu Mare, la un sfert de veac de existență

calv4 calv3 calv12 calv1Comunitatea romano-catolică de limba română din Satu Mare a sărbătorit duminică, 19 februarie, 25 de ani de existenţă la Satu Mare, dfântă liturghie fiindoficiată de episcopul Eugen Schönberger.

În luna februarie a anului 1992 s-a format comunitatea romano-catolică vorbitoare de limba română din municipiul Satu Mare, şi au ţinut prima sfântă liturghie în limba română. Sfertul de secol era prilej de sărbătoare, care a adunat duminică, enoriaşii din municipiu, dar şi pelerini din mai multe oraşe şi sate ale diecezei.

Evenimentul din 19 februarie a fost precedată de o perioadă, de patru zile, de pregătire, timp în care, foştii parohi ai comunităţii au ţinut câte o liturghie. Tot aşa, integrându-se în şirul programelor de pregătire, sâmbătă (18 februarie) seara corul „Adoremus” a bisericii – acompaniat de Balaskó Balázs la pian, respectiv soprana Fátyol Lujza şi tenorul Marius Boroş – a susţinut un concert de succes.

Mari au fost emoţiile aşadar, când s-a ajuns la punctul culminant, sfânta liturghie de duminică, oficiată de episcopul Eugen Schönberger.

La sfârşitul sfintei liturghii, credincioşilor li s-a adresat şi prim curatorul comunităţii, Mircea Teodoru.

„Aniversăm şi 5 ani de la resfinţirea bisericii noastre în urma unui proiect unic şi ambiţios de restaurare completă din fonduri europene. Nu dorim să facem din Calvaria doar o mică bijuterie de arhitectură, ci şi un simbol, o proiecţie la scară redusă a realităţilor din dieceza noastră, unde Evanghelia este vestită în trei limbi: română, maghiară şi germană”, a spus Mircea Teodoru.

La ieşirea din biserică, copiii erau întâmpinaţi cu baloane colorate.

 

Share Button

S-a încheiat turneul internațional de dans „Gratia-2017”

 dans 1 (1) dans 2

În centrul regional, recent s-a desfășurat turneul internațional de dans sportiv „Gratia-2017”, gazda căruia a fost și de această dată Complexul sportiv al Universității Naționale din Ujgorod.

La deschiderea evenimentului au participat vice-rectorul universității Igor Koroli și șeful departamentului  Tineretului și Sportului al ARS Vitaliy Erfan.

Președintele filialei regionale a Federației ucrainene de Dans Sportiv Olexandra Mișko a menționat că  „În 31 ianuarie  a fost dat startul înregistrărilor iar în 10 zile și-au exprimat dorința de a participa la turneu 241 de perechi. Astfel de concursuri permit dezvoltarea, îmbunătățirea abilităților sportive, dar, de asemenea, pentru mulți a fost și un bun test de rezistență pentru festivalul tradițional Ujgorod- Open, care în acest an va avea loc în perioada 22-23 aprilie în complexul sportiv „Iunisti” din Ujgorod.

„Gratia-2017” s-a derulat la cel mai înalt nivel. Duete de dansatori din Ucraina, Slovacia, Ungaria, au muncit din greu, oferind publicului o mulțime de emoții pozitive.

Desigur,au câștigat cei mai demni. Printre acestea se numără și mulți dansatori din  Transcarpatia și în special din Ujgorod.

În plus, pentru a încuraja participanții au fost menționate cele mai bune perechi din categoriile Baby ( a.n. 2009 și mai tineri), „Școala” ( până la7 ani), „Școala -1” (8-9 ani),  „Școala -2″ ( 10-11 ani),  “Lady “(7 ani), ” Lady „Junior 1”, „Lady” Juvenil 1 „, ” Lady „Juvenile-2”,  „Lady, solo , debut” (11 ani) , comunică departamentul Tineretului și Sportului  din Transcarpatia.

 

Share Button

Prima ediție a „Brâncuși Day” la Satu Mare

BrancusiÎn contextul unei sărbători de interes național, Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu” din Satu Mare, împreună cu Normanid Production și Alexandru Ciobotariu organizează un eveniment dedicat lui Constantin Brâncuși.

Evenimentul va avea loc luni, 20 februarie, la ora 19.00, la District 15 (strada Ștefan cel Mare, nr. 1 5, Satu Mare). Intrarea este liberă. 

„Vom povesti despre cine a fost și cum a reușit marele artist să împrospăteze limbajul și viziunea plastică în sculptura contemporană, ajungând reprezentant de seamă al artei moderne. Într-un cadru intim, pe ritmuri de drâmbă și percuție, cu bucurie vom împărtăși povești, amintiri și idei care ne leagă de Brâncuși și de opera sa îmbrăcată in culori naționale.Seara va deschide de asemenea și o expoziție de sculptură cu aceeași temă, putând fi vizitată până in data de 27.02.2017”, spun reprezentanții Centrului Cultural.

În continuare vă prezentăm programul serii: 

19.00 – Prezentare și dialog susținut de Révész Csaba;

19.30 – Expoziție de sculptură a artiștilor Alexandru Ciobotariu, Radu Ciobanu, Felix Deac, Edy Herceg; 

20.00 – Concert acustic „Summa Vibra”.

Evenimentul este organizat de Nomanid Productions, Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu”, Alexandru Ciobotariu și este promovat și susținut de către District 15.

Share Button