Bogdana Bushko din Ujgorod creează o adevărată artă care încape într-o palmă. Urbea străveche prinde viață pe pânzele miniaturale ale tinerei artiste. Străzile și piețele confortabile, falezele, care parcă miros a flori de tei și adierea proaspătă a râului Uj, clădirile neobișnuite, podurile și arcurile – cu generozitate se aștern direct pe pânză, încât apare întrebarea cum e posibil a lucra atât de filigranat pentru a transmite farmecul orașului natal – o adevărată bijuterie.
Dar, așa cum se întâmplă în astfel de cazuri, în spatele fiecărei îndemânări și abilități se află o mare răbdare și muncă grea. Bogdana Bushko spune că miniaturile necesită într-adevăr eforturi mari, deoarece pe o pânză mică trebuie să picteze cele mai mici detalii cu vopsele în ulei.
– Ideea de a crea astfel de opere mi-a venit din întâmplare, – spune Bogdana. – Îmi place să desenez diferite colțișoare ale orașului Ujgorod. Și odată am încercat: ce s-ar întâmpla dacă aș face o copie în miniatură a tabloului meu pentru suflet? M-am gândit, că ar fi original să surprind pe pânză colțișoarele interesante ale orașului nostru. Și, imediat, am și aplicat ideea. Picturile sunt într-adevăr atât de mici încât se potrivesc în palma mâinii, pot fi păstrate în siguranță într-o geantă de damă.
Procesul creativ începe cu pregătirea pânzei. În calitate de rame, tânăra artistă plastică folosește scândurele cu dimensiuni de 90 × 80 mm.
Pânza amorsată este întisă pe spatele cadrului. După o serie de pregătiri, continuu procesul de aplicare a culorilor pe mini-imagine.
La început estimez construcția imaginii și apoi fac vopsele cu ulei. Lucrez exclusiv la lumina zilei. Acest lucru este foarte important. Lampa nu este cea mai bună opțiune, deoarece distruge complet culoarea.
Și mă ocup de detalii foarte mici, așa că îmi place să lucrez la lumina zilei. În general, procesul picturii unei astfel de imagini durează aproximativ o săptămână. Lucrarea trebuie să se usuce bine. Se usucă în aproximativ trei zile. Dacă vorbim despre o lucrare cu straturi mai păstoase, în care folosesc puțin solvent, uscarea durează și mai mult- spune pictorița.
Ideile pentru picturi sunt culese, adesea, din fotografiile orașului, pe care fata le face singure. În plimbările pe străduțele orașului, deseori, e surprinsă de gândul că ar dori să descrie un anumit colț al orașului, apoi face fotografii și pe urmă desenează.
„Îmi place foarte mult partea veche a municipiului Ujgorod, monumentele istorice”, spune artista . – Și vreau să atrag atenția asupra trecutului orașului în acest fel. Desigur, chiar vreau să nu se piardă monumentele arhitecturale vechi, pentru că fără trecut nu există viitor.
Bogdana recunoaște că încearcă să-și pună o parte din suflet în fiecare lucrare. Cu toate acestea, ea nu așteaptă să-i vină inspirația, deoarece adesea vine în procesul de scriere a unei imagini.
– Sunt foarte susținută de familie și prieteni. Toată lumea apreciază pozitiv activitatea. Uneori îi sugerează idei, alteori o laudă sau chiar o supun criticii. Dar, cel mai bun critic pentru mine sunt eu însumi. Mă uit la vechile mele lucrări și văd unde am greșit. Așa că, revin asupra picturii. Acasă am o cameră separată, pe care am transformat-o într-un atelier. Miroase mereu a vopsele de ulei, ce amintesc de rășinoase, de brad. Acolo desenez cel mai bine. Și am o pensulă preferată care mă servește cu fidelitate. Îmi place să desenez elementele miniaturale. În general, procesul de pictură este o mică meditație, – spune tânăra.
Dar, tablorile miniaturale nu sunt singura ei preferință. Fata creează, de asemenea, cutii originale în tehnica decupajului, care, de fapt, servesc drept ambalaj pentru tablouri.
„În viața mea, decupajul a apărut brusc și neașteptat, spontan”, spune maestrul. – Am crezut, că minipicturile mele au nevoie de ambalaje bune. Deci, de ce să nu fii creativ și aici? Am început să acumulez cunoștințe de pe internet, am studiat, am cumpărat primele materiale, lacuri speciale, lipici decupaj, semifabricate din lemn și am încercat să îmi fac prima cutie. Decupajul este o tehnică foarte simplă. Este aplicarea unui desen de hârtie gata preparat pe orice suprafață. Cel mai adesea este lemn, sticlă, rareori metal și plastic. Transferăm desenul cu ajutorul unui șervețel obișnuit. Hârtia permite să fac un ornament frumos pe suprafața produsului, creând tranziții invizibile. Deci, de îndată ce aleg ornamentul potrivit, îl pot transfera pe cutie. Când totul este gata – acopăr cu lac. Uneori cumpăr cutii din lemn. Și, apoi, le decorez. Astfel de cutii reprezintă un farmec aparte pentru picturile în miniatură.
Bogdana Bushko este în prezent studentă în anul IV la Colegiul de Arte în numele lui Erdely. Urmează încă mulți ani de studiu în academia de artă, unde visează să intre.
Fata are o mulțime de idei și planuri creative. Printre altele – să creeze o serie de mini-copii ale tablourilor artiștilor consacrați și, de asemenea, să își deschidă propria expoziție. Pentru a face acest lucru, la cei 18 ani ai săi, a lucrat mult, deoarece ea a conștientizat un lucru: talentul fără efort este doar un foc de artificii, care se aprinde cu putere și se poate estompa foarte repede.
Familia Bilețchi a venit pe meleagurile noastre din Bucovina pentru a-și dedica harul primit de la Dumnezeu comunității românești din Maramureșul istoric prin anii 1950-52.
Părintele paroh Gheorghe a avut șapte copii: șase fii și o fiică. Ecaterina este al treilea copil în familie și s-a născut la 25 februarie 1962 în satul Strâmtura. Școală generală a frecventat-o în orășelul Slatina. A urmat studiile la Colegiul de pictură din Chișinău, specialitatea pictură-pedagogie. După terminarea colegiului a ocupat postul de profesor de desen liniar la școală din localitatea Slatina până în anul 1993.
De mică, intrând cu tatăl în lăcașul sfânt, privind la cupola bisericii s-a decis că va fi pictor și, cândva, se va ridica și ea sus, pentru a imortaliza chipurile sfinților acolo. Multe lăcașuri sfinte, de atunci din Transcarpatia, și nu numai, au fost pictate de mâinile ei dibace. Fiecare chip imortalizat sunt o capodoperă de artă.
Mai mulți copii ai preotului Gheorghe au avut talentul de pictor, mai are părintele și urmași de profesie: preotul Ștefan Bilețchii, care slujește la Apșa de Jos, nepotul Dorin care este preot paroh la Slatina și strănepotul Ciprian – seminarist la teologie.
Dar, ea singura are talentul de pus pe hârtie versurile care se revarsă din sufletul ei bogat.
Scrie poezii din adolescență, hârtiile s-au îngălbenit de timp, dar ea nu refuză să scrie. Oriunde se duce carnețelul și creionul o însoțesc mereu. Fiecare bucurie, amintire, gânduri bune și frământări ale sufletului apar în versuri.
Fiind departe de casă, tocmai în Yaransk, Rusia,dorul nostru românesc o face să revină măcar prin rimă pe aceleași cărări, străzi și locuri dragi – amintiri….
Eu m-am intors la mine-acasă
Pe drumul presărat cu flori
Și mama, așteptând la masă
Pe-o fată și șase feciori
Astăzi, avem un oapete deosebit: o profesoară, iconograf artist plastic, o poetesă: toate aceste daruri le deține doamna Exaterina Stan. În comunitatea noastră a românilor din Transcarpatia toți o cunoaștem ca Ecaterina Bilețchi. Ea este descendentă din familia Bilețchi din Slatina, cei, care slujesc cu har de-a lungul anilor comunitatea de creștini ortodocși.
Bună ziua, doamna Ecaterina! Vă mulțumesc că ați acceptat propunerea de a fi invitata noastră de astăzi.
Ecaterina Bilețchi: Eu vă mulțumesc foarte frumos pentru invitație!
Corespondent: Din versurile pe care le-ați scris și pe care le-am citat, putem trage concluzia că ați fost singura fată în familie alături de cei șase frați. Depănați-vă amintirile dumneavoastră despre copilărie, părinți, frați, satul în care v-ați născut.
Ecaterina Bilețchi: Cu plăcere. Ați început discuția cu poezia, pe care am dedicat-o părinților mei. Eu am fost singura fiică în familia numeroasă. Familia era mare, dar părinții au făcut totul pentru noi ca să reușim în viață și să fim sănătoși. Și pentru aceasta le sunt recunoscătoare toată viața.Și versurile ce le scriu sunt dedicate lor.
Corespondent: Ce v-a rămas în amintire de la ulița UNDE V-AȚI JUCAT CU COPIII?
Ecaterina Bilețchi: Anii copilăriei… Noi am venit în Slatina, când eu aveam șase ani. Prima impresie despre Slatina a fost că este un oraș mare, nu sat ca Strâmtura( Glubokyy Potoc). Imi amintesc cum m-au întrebat colegii cum mă cheamă și le-am spus Ninuța.Ei mi-au răspuns că așa nume în satele noastre nu este și că mă cheamă Lenuța. Așa am și rămas: Lenuța popii. Copilăria mea nu s-a deosebit prin nimic de copilăria copiilor de pe atunci. Școala, satul, biserica -totul ca de obicei.Poate mă deosebeam prin aceea, că visam să devin cineva: să pictez, să scriu poezii.Părinții au fost așa ca toți, ne-au iubit.Frații m-au ocrotit. Sunt cele mai frumoase amintiri și eu sunt mulțumită de anii copilăriei.
Corespondent: Erați fiică de preot și asta impunea niște rigori. Trebuia să slujiți drept exemplu pentru ceilalți copii?
Ecaterina Bilețchi: Da, dar nu mi-a fost greu, nu era ceva ieșt din comun. M-am obișnuit. Apoi, când am devenit eu profesoară, m-am străduit să fiu un exemplu pentru cei din urmă, ales pentru elevii mei. De altfel, cine suntem noi, dacă nu lăsăm ceva în urma noastră, dacă nu putem sluji drept exemplu?
Corespondent: De unde vă sunt rădăcinile? Știu că tatăl dumneavoastră, preotul Gheorghe, a fost trimis la noi în sat să slujească comunitatea ortodoxă?
Ecaterina Bilețchi: Din Bucovina, Cernăuți. Copiii toți s-au născut în Transcarpatia, familia a venit prin 1952 în Carpați, dar pentru mine Cernăuți are un loc aparte în suflet.
Corespondent: Studiile unde le-ați făcut și v-ați format ca personalitate?
Ecaterina Bilețchi: Nu pot să afirm că m-am format ca personalitate, toată viața am de șlefuit ceva. Studiile le-am făcut la Chișinău, la Colegiul de pictură și pedagogie, purta numele pictorului Repin, acum Plămădeală. Chișinăul mi-a dat foarte mult.
Corespondent: Ați fost profesoară de desen, pictați și acum. De unde această dragoste față de pictură. Ați avut pictori în familie?
Ecaterina Bilețchi: N-a fost nimeni pictor. Dar, eu, de mică simt atracția puternică față de pictură. Când eram mică, mergeam cu tata la biserică, unde se făceau reparații și se pictau icoanele. Eram în stare să stau ore întregi cu capul suus și să urmăresc cum sub penelul pictorilor apar chipurile sfinților. Și, atunci, mi-am dat eu mie însumi cuvântul să fac totul dar să ajung să pictez și eu acolo sus, sub cupola bisericii, chipuri de sfinți.Visul meu s-a împlinit peste 25 de ani. Eu m-am întors și am pictat biserica din Slatina. Visul meu n-a fost zădarnic.
Corespondent: Continuați și acum să pictați lăcașuri sfinte? Dacă vi s-ar propune să pictați lăcașurile sfinte din satele noastre românești, ați veni?
Ecaterina Bilețchi: E cel mai mare vis al meu: să mă întorc acasă și să pictez bisericile noastre cu cea mai mare plăcere.
Corespondent: Pictura sacră înseamnă ceva deosebit pentru dumneavoastră? Tot ce ține de pictură pentru mine e semnificativ. Eu, dacă pictez un portret, de exemplu, încep de la ochi și atunci când ochii se uită la mine, eu am intuit ce vreau să redau prin acest portret, mi s-a întregit imaginea viitorului portret.La fel și sfinții îi pictez începând cu ochii, dacă ochii se uită la mine înseamnă că am reușit să redau ceea ce vreau.
Corespondent: Cu dumneavoastră, un om care are talent în tot ce face, nu putem vorbi numai despre pictură. Scriați versuri, când ați început să înșirați primele versuri?
Ecaterina Bilețchi: Am avut două profesoare la limba și literatura moldovenească pe atunci, ambele se chemau Florica și una din ele într-o bună zi m-a întrebat cum scriu eu atât de frumos eseurile și versuri nu scriu. M-a îndemnat să încerc. Și s-o trimit la publicația Scânteia leninistă din Chișinău spre publicare. Am venit acasă și l-am rugat pe tatăl meu să mă ajute. El zice: Despre ce vrei să scrii? Zic: Despre Patrie.
Și cum dorești să scrii despre Patrie, de la ce să începi?
-Eu stau și mă gândesc și instantaneu mi-a venit un gând: Din lina voce a mămicăi
Din prima literă din Abecedar
De aici începi tu, Patria mea nesfârșită
Apoi, tata m-a ajutat puțin și poezia mea a fost publicată în Scânteia leninistă. De atunci, nu m-am mai oprit să scriu poezii, am continuat mereu. Poezia pentru mine e explozia sufletului, de acolo din interior cineva dictează și ies la iveală visurile mele. Aștern pe hârtie toate amintirile mele.
Corspondent: După câte știu, tatăl dumnreavoastră, Gheorghe, și el scria versuri.
Ecaterina Bilețchi: Da, noi toți șapte copii am iubit pictura și am studiat-o, dar numai eu scriu versuri. Tata însă, avea un limbaj foarte bogat.De la el am primit în dar talentul acesta. Trebuie să recunosc că am la mine întotdeauna un blocnotess și un pix. Mă pot opri în stradă și să-mi notez rândurile ce mi le dictează sufletul. Și noaptea mă trezesc și scriu. Poate e o nostalgie după locurile natale, sau anii ce-i am sau poate n-am spus în viață tot ce-am vrut să spun. De multe ori mă gândesc la părinți. Iată, nu demult, a fost ziua mamei, care e plecată la ceruri de 30 de ani, Și m-am gândit să-i trimit o felicitare ÎN VERSURI, PE CARE EA N-O S-O CITEASCĂ, DESIGUR, DAR , CINE ȘTIE, POATE SUFLETELE NOASTRE AR PUTEA VORBI. ÎNTRE ELE… Prefer însă să scriu pentru cei vii… De aceea o să vă citesc poezia mea, pe care am numit-o Toamna vieții, unde am ajuns și eu acum.
Toamna vieții
Când toamna va veni în vârsta mea,
Voi strânge roada ei din pomul vieții,
Să-mi umple sufletul de raze ca o stea,
Să mă trezesc în zorii dimineții…
Pe o alee veche,cunoscută
Croită din iubire și destin,
Pășesc încet, dar sufletul ,sonete
Vibrează-n câmpul dezmierdat de crini…
Covor de frunze-n aur sub picioare,
Și pasul meu grăbit îl voi opri,
Să zbor prin șiruri de cocoare,
Din sincera dorință de-a mai fi…
E toamna vieții, blândă-n chipuri sfinte…
Ce-mi presură în plete alba brumă,
Îi voi cânta în versuri și cuvinte,
Amurgul său nedespărțit de lună.
Eu sunt în prag, dar toamna se grăbește,
Cu cerul tot mai trist și fumuriu,
Sperând ca soarele mai strălucește
Într-un apus de viață timpuriu…
Să mă ferească de nămeți și umbre,
Traseul vieții, nu-i parcurs !
Ca frunza legănându-se în unde,
Mă voi topi în ploi căzând de sus…
Cu ochii ridicați la cer,
Îngenunchind pe glia udă,
Vioara sufletului meu,
Strămută aria în rugă :
Dă-mi Doamne timp,
În brațele deschise,
Pe toamna –n prag s-o întâlnesc,
Pe-un pat de flori țesut în vise,
Poemul vieții-imn ceresc.
Corespondent: În timpul globalizării, al marilor schimbări în conștiința umană omul este un călător –prin timp, prin locuri. Dumneavoastră ați avut parte de toate: ați cedat, ați riscat, ați acceptat tot ce vă este scris de soartă, dar bogăția unei femei întotdeauna sunt copiii ei. Copiii dumneavoastră sunt maturi. Cu ce realizări ale lor vă mândriți? V-au urmat profesia?
Ecaterina Bilețchi: Viața este un adevărat război, dar eu am câștigat războiul obținând victorie în micile bătălii. Dumnezeu mi-a dat trei copii minunați. Sunt departe de mine. Diana e în Rio de Janeiro, Brazilia, e designer de haine sportive, are firma ei. Aglaia, la fel a absolvit colegiul de pictură din Chișinău, este designer de interioare, iar băiatul este sprijinul meu la batrânețe, o mulțumire de la Dumnezeu, el m-a urmat în toate – e iconograf. M-am întors după 24 de ani de absență în Apșa de Jos și împreună am pictat biserica. Sub îndrumarea mea, dar el a pictat-o. Sunt fericită. Am trei copii minunați. Ei sunt bogăția mea. Altceva nu-mi doresc. Nu-mi pare rău de nimic. Am trăit așa cum am considerat.
Corespondent: Cele mai bune lucrări ale dumneavoastră: picturi, poezii sunt desăvârșite, după părerea dumneavoastră sau mai aveți de muncit mult la ele pentru a putea spune, că opus est corona vitae, să spuneți, că ați realizat capodopera vieții dumneavoastră?
Ecaterina Bilețchi: O întrebare interesantă. În iconografie, după ce ai pictat biserica nu te mai întorci la ea, ai ajuns la ușa bisericii, ai dat jos schelele și nu mai urci apoi sub cupolă ca să îndrepți ceva. Sau dacă pictez portretul cuiva, l-am dat omului și nu-l mai văd ca să pot îndrepta ceva. De la expoziții, desigur, tablourile se întorc la mine și eu pot să revin cu analiza greșelilor mele. Prefer să nu mai revin după ce am pus punct. În schimb, poezia îți oferă dreptul la revenire, revii de câte ori dorești. O recitești, ai impresia, că rima nu-i prea reușită sau gândul sau emoțiile nu sunt bine exprimate, schimbi. La poezie m-am întors întotdeauna. Poate cineva sa-mi spună că nu merită să schimbi, că e perfectă poezia, eu o simt mai bine, căci e lacrima sufletului meu. Pictura n-o schimbi, iar cuvintele le poți schimba, ca să-ți rotunjești gândurile. Asta și este diferența.
Corespondent: Sunt în viață momente pentru care regretați și, dacă ar fi cazul, ați schimba ceva?
Ecaterina Bilețchi: Nu, nu merită să te întorci să repari greșelile. Principalul e să faci concluzii pentru a nu le repeta. Omul nu poate exista fără trecutul său. Orice se face, se întâmplă, are sens. Așa trebuia să fie, să am două fete și un băiat. Și așa a fost, dar cum am scris în poezie: traseul vieții încă nu este parcus. La jumătatea traseului ajunsă, n-aș schimba nimic din ceea ce a fost. Trebuie să întâmpini cu bucurie fiecare rază de soare și să nu uităm să visăm. Daca visezi – se îndeplinește orice speranță. Să nu uităm să visăm. Acesta e sensul vieții noastre. Înainte fără regrete.
Corespondent: Dacă ați închide ochii pentru un moment, ce tablou ați picta din amintirile despre satul natal?
Ecaterina Bilețchi: Suntem plecați de acasă de 26 de ani, doi ani în urmă am fost la baștină și am avut o senzație, că nimeni nu mă cunoaște, oamenii treceau fără să-mi dea binețe. M-a durut mult acest lucru. Nu mai este Slatina cea de altădată. Au rămas prea puține case vechi pe strada unde am crescut. Pentru generația mea, însă, Slatina e acea cum a fost cu zeci de ani în urmă, așa o păstrăm în suflet. Dacă aș picta-o, tabloul ar fi cam așa. Amurg.Seara. Munții în ceață. Apare luna și se scaldă în valurile Tisei, biserica se înalță maiestos pe fundalul cerului. Acesta ar fi tabloul baștinei mele. Iar în versuri:
Pe-o clipă-n gând
Am revenit pe drumul vechi din satul meu
Am întâlnit și ce minune!
Pe acei, pe care îi mai știu eu
Erau bătrâni cu ochii blânzi
Care mai sunt și îi admir
Cu chipul trist de ani trăind
Dar zâmbetul de trandafir
Încetișor din poartă în poartă
Am vrut să dau binețe, dar cui?
Căci nu mai sunt, dar zburdă ai lor nepoți în drum
Aici e și școala mea, aleea, tei și uși deschise
Mă văd pășind pe pragul ei, dar știu, că asta sunt doar vise
Aș vrea pe-o clipă să revin, să-mi văd iar satul din trecut
Pe toți în brațe să-i cuprind și să trăim ca la-nceput!
Sper să revin la baștină, să parcurg drumul meu acasă, sper să mi se-mplinească și acest vis!
Corespondent: Vă mulțumesc frumos pentru timpul acordat și vă doresc mult succes în tot ceea ce vă propuneți.
Laureat al multor competiții și festivaluri naționale și internaționale, câștigător al premiului regional în numele lui D. Zador Colegiul de muzică din Ujgorod (sub bagheta Artistului Emerit al Ucrainei, Ferenc Tomych) a luat parte la concursul online internațional „TATRA OF STARS 2020-SLOVENIA” „, care a avut loc în perioada 25-27 iulie 2020 la Tatranska Lomnica (Slovacia).
La această competiție internațională au participat concurenți din 12 țări, precum Slovacia, Rusia, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Moldova, Cipru, Ungaria, Spania, Uzbekistan și Republica Cehă.
Juriul internațional format din specialiști europeni extrem de profesioniști a lăudat performanța concurențială a trupei instrumentelor de suflat din Ujgorod și soliștii orchestrei, profesori ai comisiei ciclului „Instrumente orchestrale de suflat și percuție” – Artistul emerit, Artem Kalynych și laureații concursului pan-ucrainean Emerih și Tomas Popovich și i-au gratulat cu distincția „Laureat al premiul întâi al concursului „TATRA OF STARS 2020”.
