Proiect național RO CYBEREX

Proiectul național RO CYBEREX  este implementat la nivelul județului Satu Mare, de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, în două unități școlare din municipiul Satu Mare, respectiv Școala Gimnazială ,,Mircea Eliade” și Școala Gimnazială ,,Ion Creangă”.

Proiectul are ca scop cooperarea și prevenirea în lupta criminalității informatice, ce a presupus o creștere a gradului de informare și conștientizare a elevilor cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, cu privire la riscurile asociate criminalității informatice în mediul online, cu accent pe atacurile cibernetice și pornografia infantilă.

Vizând implementarea proiectului în instituțiile de învățământ menționate, polițiștii din structura prevenire au organizat  patru sesiuni informativ – preventive cu elevii din ciclul gimnazial, temele abordate axându-se pe identificarea problemelor întâlnite în domeniul criminalității informatice, dar și pe găsirea unor soluții pentru prevenirea faptelor de natură penală și pentru eficientizarea activităților preventive pe această linie.

S-au urmărit, atât informarea elevilor vizând problematica ridicată, cât și transmiterea unor mesaje preventive, sensibilizarea participanților, accentuarea caracterului formativ – educativ al informațiilor transmise, adaptat particularităților de vârstă și individuale.

Îndemnurile, sfaturile, recomandările polițiștilor au reflectat complexitatea fenomenului de criminalitate informatică, pornind de la  pericolele existente în mediul online și continuând cu  cyberbullying, protecția datelor personale, pornografie infantilă. Acestea se adresează cu precădere tinerilor și vizează în principal următoarele :

-Nu face publice în mediul online, pe rețelele de socializare, jocuri online datele tale personale: nume, adresă, numele școlii, număr de telefon, locul de muncă al părinților!

-Nu te întâlni cu persoane cunoscute pe internet fără să îți anunți părinții! În spatele unui profil frumos se poate ascunde oricine și, mai ales, se pot ascunde intenții periculoase!

-Atunci când ești victima unei agresiuni pe internet, anunță imediat un adult de încredere, renunță la comunicarea cu acea persoană și raportează: BLOCK, REPORT!

-Ai grijă ce fotografii postezi pe rețelele de socializare! Acestea pot rămâne în alte computere, dispozitive, chiar dacă tu ștergi postarea inițială!

-Restricționează accesul necunoscuților la profilul tău de pe rețelele de socializare!

-Evită să faci publice pe rețelele de socializare imagini cu obiecte de valoare din locuința ta, configurația acesteia sau posibile căi de acces!

Întâlnirile polițiștilor din structura prevenire cu elevii din cele două unități școlare vor continua, în cadrul proiectului,  până în luna martie, domeniul prevenirii criminalității informatice atât în rândul tinerilor, cât și al adulților reprezentând o prioritate stabilită la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare.

Compartimentul de Relaţii Publice

Share Button

Acțiune a polițiștilor cu reprezentanții R.A.R.

Polițiștii rutieri, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român au desfășurat ieri, 18 ianuarie a.c., pe raza localității Valea Vinului, o acțiune de control în trafic, având ca scop reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor.

Echipele de control au verificat buna funcţionare a autoturismelor din punct de vedere tehnic, concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, precum şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1 305 de lei.

Share Button

Se caută muncitori pentru locuri de muncă în Republica Cehă

Societatea Monte Service s.r.o oferă locuri de muncă în domeniul muncitor calificat și necalificat în Republica Cehă, orașul Liberec.

Se pot presta 253 de ore pe lună pentru tariful de 130 de coroane pe oră.

Se lucrează în două schimburi, zi și noapte. De asemenea, există posibilitatea să lucreze și doi membri dintr-o familie, respectiv soț și soție.

Totodată, se oferă cazare gratuită.

Aceeași societate oferă locuri de muncă și în Praga, în activitatea desfășurată în marile magazine comerciale (supermarket).

Informații detaliate se pot obține la numărul de telefon +420774384540 și viber:+420774384540.

Share Button