Vasile Țiple despre situația pandemiei Covid-19 în satele românești: „Suntem binecuvântati și norocoși”

Pandemia Covid-19 a cuprins aproape întreaga lume, trecând peste orice fel de granițe. Majoritatea românilor, fie aflați în interiorul României, sau în afara granițelor, unde formează Diaspora, simt apăsarea și temerile pandemiei.

Gândindu-ne ce simt și românii din Transcarpatia, Ucraina, în această perioadă, marcată de pandemie, redacția noastră s-a adresat unui reprezentant important al comunității românești, Vasile Țiple, președinte al Asociației Tinerilor Români din Transcarpatia, pentru a afla situația  actuală a românilor din această regiune.

În urma discuției purtate cu Vasile Țiple, redăm câteva considerente referitoare la situația comunității românești, din Transcarpatia, în această perioadă:

“Suntem binecuvântati și norocoși am putea să spunem, noi, cei din   Transcarpatia. Vorbesc, în general, de localitățile românești întrucât cazuri cu COVID-19 nu au fost înregistrate în aceste localități. Dar, precum pretutindeni în lume, și la noi spaima și-a spus cuvântul. Am fost speriați pentru că foarte multă lume din zona noastră se află în Europa. O parte dintre ei au rămas acolo, o parte au revenit acasă, aducând cu ei emoții pentru toți românii din Transcarpatia. În jurul nostru, parcă peisajul pare a unui film de groază. Afară, doar timpul mai își face simțită prezența. El așteaptă. La fel ca noi, cei din casă.

Toate instituțiile, școlile, localurile publice s-au închis. Datorită tehnologiei, școala și Asociația Tinerilor Români din Transcarpatia își continuă activitățile online. Atât părinții, cât și copiii cu care ținem legătura își doresc ca lucrurile să ajungă la normal. E dificil să rămânem în case, chiar dacă, pentru moment, este cel mai bun lucru pe care putem să-l facem.

Cu toții avem familii de protejat și doar dacă înțelegem ce se întâmplă putem reuși. Fiind siguri că aceste lucruri vor trece. Este important să fim responsabili, să ascultam sfaturile medicilor, să ne limităm ieșirile și să căutăm esențialul din tot ce se întâmplă: timp de stat acasă cu familia.

Este important ca, cu toții, să ne informăm din surse oficiale. Este important să rămânem calmi în continuare și să nu uitam căci stând acasă salvăm vieți. Nici nu vreau să îmi imaginez scenariul dacă era altfel. E momentul cel mai bun să ne facem ordine în viață, să avem grijă de noi. Să avem grijă de minte, trup și suflet.”

Share Button

Restricțiile de intrare în UE pot continua până pe 15 mai

Comisia Europeană și-a propus să continue restricțiile  pentru resortisanții țărilor terțe.

Comisia a concluzionat că combaterea eficientă a virusului e  posibilă  numai dacă toate țările împreună determină data expirării restricției.

Despre acesta informează „Adevărul european”, cu referire la declarația CE.

„Experiența statelor membre și a altor țări arată,  că măsurile luate pentru combaterea răspândirii virusului necesită mai mult de 30 de zile pentru a fi eficiente. Comisia solicită o abordare coordonată a continuării, deoarece acțiunile la frontierele externe pot fi eficiente doar dacă sunt efectuate de toate țările UE și Schengen la toate frontierele, cu aceeași dată de expirare și în același mod „, se arată în declarație.

Restricțiile de călătorie, precum și o ofertă de extensie se aplică tuturor statelor membre Schengen – în total 30 de țări.

Comisia Europeană a adăugat, că din cauza situației negative atât în UE, cât și în afara zonei euro, astfel de restricții sunt strict necesare.

Share Button

Carantina nu este o barieră: 16 cupluri s-au căsătorit în Mucacevo, purtând măști și mănuși

Măști, mănuși și nu mai mult de 2 persoane – astfel se desfășoară festivitățile  de înregistrare a căsătoriei în condiții de carantină.

Potrivit Consiliului municipal Mucacevo, la înregistrare nu li se permite prezența nici  părinților,  ci  doar  mirelui și miresei, fără martori și invitați.

Încă de la începutul carantinei, 16 căsătorii au fost înregistrate de către departamentul de înregistrare de stat a actelor de stare civilă din Mucacevo.

Cei care doresc să se căsătorească pot solicita online pe portalul web oficial al Ministerului Justiției „Solicitări  în domeniul înregistrării de stat a actelor de stare civilă”.

Departamentele de înregistrare a actelor de stare civilă  informează că în cazul în care aplicația prin portalul web nu v-a reușit, atunci din 8 aprilie 2020 cetățenii pot veni la departament pentru a obține programarea.

Share Button