Bac 2013: au fost depuse 571 de contestații

bac-rezultate-2011

Ieri, 8 iulie 2013, au fost afișate rezultatele la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2013. În intervalul orar 12-16 elevii nemulțumiți de rezultate au putut depune contestații în vederea recorectării lucrărilor. Astfel, la nivelul județului Satu Mare au fost depuse un număr de 571 contestații.

Pe probe situația se prezintă astfel:

Proba E.a) – limba şi literatura română – 204

Proba E.b) – limba şi literatura maternă – 10

              Proba E.c) – proba obligatorie a profilului – 190

Proba E.d) – proba la alegere a profilului – 167

 

Lucrările contestate se vor recorecta în perioada 9-11 iulie 2013. Rezultatele finale se vor afișa, vineri 12 iulie 2013.

 

Share Button

Rezultate Bac 2013- promovabilitate de 57,81% pe județ

rezultate bac

Azi, 8 iulie 2013, în centrele de examen, s-au afişat rezultatele examenului de bacalaureat. Din cei 2864 de candidaţi înscrişi la sesiunea iunie-iulie 2013, din care 2392 din promoţia curentă şi 472 din promoţiile anterioare, s-au prezentat la probele scrise 2709 candidaţi, din care 2278 candidaţi din promoţia curentă şi 431 candidaţi  din promoţiile anterioare. Procentul de promovabilitate la nivel de judeţ este 62,03% pentru candidaţii din promoţia curentă şi 35,5% pentru candidaţii din promoţiile anterioare, rezultând un procent total de promovabilitate pe județ de 57,81%.

Din 2278 elevi prezenți la bacalaureat, din promoția curentă, 743 au avut medii sub nota 5,un număr de 117 elevi au avut medii cuprinse între 5 și 5.99, urmați de 332 de elevi cu medii între 6 și 6.99, 402 elevi cu medii între 7 și 7.99, 406 elevi cu medii între 8 și 8.99, 267 elevi cu medii între 9 și 9.99, iar un număr de 6 elevi au obținut media 10. Dintre elevii cu media 10 la bacalaureat, 5 sunt de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Satu Mare, respectiv Andrişan Teodora, Coţan Romina Larisa, Donca Claudia Manuela, Dumitru Oana Denisa şi Petran Teodora, iar unul este de la Colegiul Naţional „Kolcsey Ferenc” Satu Mare, respectiv Varga Csenge.

Din 431 elevi prezenți, din promoțiile anterioare, 217 au avut medii sub nota 5, iar un număr de 61 de elevi au avut medii cuprinse între 5 și 5.99. De asemenea un numar de 153 elevi au avut medii cuprinse între 6 și 8.99.

Primele 3 licee ca promovabilitate sunt: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Satu Mare: 98,98%, Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” Satu Mare: 97,92%, Colegiul Naţional „Doamna Stanca” Satu Mare: 90,06%, iar liceele cu cea mai slabă promovabilitate sunt: Liceul Tehnologic Tarna Mare: 0,00%, Liceul Tehnologic „Simion Bărnuţiu” Carei: 0,00%, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Satu Mare: 4,88%.

Calendarul de desfășurare a examenului de bacalaureat prevede în continuare:

8 iulie                       – Depunerea contestațiilor (orele 12.00-16.00)

9 – 11 iulie               – Soluționarea contestațiilor

12 iulie                     – Afișarea rezultatelor finale                 

Share Button

Absolvenții au finalizat ultima probă de bacalaureat

bac.limba.straina.6

Vineri, 5 iulie, s-a desfășurat ultima probă scrisă, proba E)d),  proba la alegere a profilului și specializării.

Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 2565 de candidați, din care s-au prezentat 2443, reprezentând 95,24%. Disciplinele cuprinse în proba E)d) au fost: Biologie/Anatomie, Chimie, Fizică, Geografie, Informatică și discipline socio-umane. Cei mai mulți elevi au optat pentru susținerea probei la disciplina Geografie.

La această probă au fost eliminați 4 candidați din centrul de examen de la Liceul Teoretic Negrești Oaș, pentru tentativă de fraudă, elevii fiind surprinși având telefonul mobil asupra lor.


Pentru următoarele zile, calendarul de desfășurare a examenului de bacalaureat prevede:

8 iulie 2013         Afișarea rezultatelor (până la ora 12.00)

8 iulie 2013         Depunerea contestațiilor (orele 12.00- 16.00)

9- 11 iulie 2013 –  Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2013        Afișarea rezultatelor

 

Share Button