Centrul Cultural al Românilor din Transcarpatia va fi dotat cu aparatură în cadrul unui nou proiect, de URRT “Dacia”

Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia “Dacia”, a câștigat, de curând, un nou proiect ce are ca produs final dotarea Centrului Cultural al Românilor din Transcarpatia, Ucraina. Proiectul este finanțat de Departamentul Românilor de Pretutindeni. Coordonator de proiect este Ivan Botoș, reprezentant, al  Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia “Dacia”.

Prin proiect se doreşte dotarea şi funcţionarea Centrului Cultural al Românilor din Transcarpatia, localitatea Apşa de Jos, Ucraina, care are rolul de a organiza şi desfăşura activităţi culturale şi de cercetare la nivelul comunităţilor de români din Ucraina.

Principala acțiune a proiectului este dotarea cu aparatură a Centrului Cultural al Românilor din Transcarpatia, aflat în cadrul Organizaţiei Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”.

În perioada 02.06.2020 – 24.06.2020 se dotează cu aparatură Centrul Cultural al Românilor din Transcarpatia. Echipa de implementare va cuprinde trei persoane voluntare: Botoș Ivan, coordonator de proiect, Gheorghe Opriș – secretar, Ileana Marina – membru, cu preocupări legate de organizarea şi implementarea proiectului amintit, la care se vor adăuga doi profesori de istorie din Ucraina: Nuțu Dan şi Gheorghe Opriș, doi profesori din România: Ilie Gherheș și Vasile Timur Chiș şi un cercetător – Victor Vizauer.

 Coordonatorul proiectului va coordona, atât activitatea echipei de implementare, cât şi pe cea a profesorilor de istorie, stabilind responsabilităţile acestora, iar secretarul va asigura, în primul rând, centralizarea şi prelucrarea informaţiilor. Cei trei voluntari din România şi Ucraina vor avea, în primul rând atribuţii de experţi.

 Beneficiarii principali ai proiectului sunt cei peste 50.000 de români din Transcarpatia – Ucraina (elevi, profesori, autorităţi locale şi localnici), iar beneficiarii secundari sunt vizitatorii din diferite regiuni ale Ucrainei, turişti din România și alte state care vizitează zona.

Menţionăm faptul că Centrul Cultural al Românilor din Transcarpatia prin manifestările şi expoziţiile organizate, va contribui la dezvoltarea comunităților de români din Transcarpatia şi la promovare acestora în Ucraina şi România.

Sursa : Ivan Botoș, reprezentant, Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia “Dacia”

Share Button