O fotografie a mâinii  unui chirurg din Ujgorod, care tratează pacienții cu coronavirus, la temperaturi de 30 de grade Celsisus,  a fost postată pe pagina de socializare Facebook.

Astfel, medicii au amintit că pandemia coronavirus nu a dispărut încă, iar ucrainenii ar trebui să respecte în continuare măsurile de carantină pentru a nu supraîncărca sistemul medical din Ucraina.

„Sunt copleșit de furie și disperare! Așa arată mâinile unui chirurg de înaltă calificare  după o tură  în secția unde sunt tratați bolnavii de Covid-19,iar afară sunt 30 de grade. Ucraineni, vă îndemn să păstrați distanța socială, să purtați măști, să nu vă adunați la botezuri și nunți. Fiți  inteligenți  și răbdători, puterile  medicilor au scăzut semnificativ, resursele se topesc, cu o astfel de iresponsabilitate, de care se dă dovadă în prezent  sistemul medical va intra într-un adevărat colaps„, afirmă autorul postării, medicul Vlasta Huk.

Potrivit unei fotografii din postarea ei, medicii din secția unde tratează pacienții cu coronavirus lucrează în costume complet închise și echipament de protecție la căldurile toride de  vară.

Astăzi,  în Transcarpatia au fost semnalate  75 de cazuri noi de coronavirus, 4 pacienți au decedat.

Datorită creșterii morbidității în ultima săptămână, guvernul a extins carantina până la 31 iulie, menținând anumite măsuri de relaxare. În același timp, carantina va fi adaptativă. Aceasta înseamnă că anumite restricții vor fi ridicate numai în acele regiuni în care situația epidemică permite, în timp ce în unele regiuni, carantina poate fi intensificată.

Share Button