La invitația autorităților ucrainene, reprezentanții Consulatului României la Solotvino s-au întâlnit, miercuri, 1 februarie, cu Vira Rogova, adjunct al ministrului ucrainean al educației și științei, cu ocazia vizitei sale în Regiunea Transcarpatia.
Consulul Românie, împreună cu Vira Rogova, însoțiți de oficiali de la Kiev și ai Administrației Militare de Stat a Regiunii Transcarpatia, precum și de deputați din cadrul Consiliului Regional de la Ujgorod, au participat la o lecție deschisă realizată de profesorii Liceului cu predare în limba română Mihai Eminescu din Solotvino, prin intermediul laboratorului de realitate virtuală, proiect transfrontalier implementat cu succes de România și Ucraina cu ajutorul fondurilor europene.
În marja activităților, Consulatul a fost gazda evenimentul de semnare a unui Memorandum de parteneriat între Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca reprezentată de domnul prof. univ. dr. Ioan Mircea Farcaș și Institutul de Pedagogie al Ucrainei cu sediul la Kiev reprezentat de directorul acestuia, domnul prof. univ. dr. Oleh Topuzov, document care are ca principal obiectiv dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul educației, multiplicarea schimburilor de experiență între profesori și desfășurarea de reuniuni tematice.
“Considerăm foarte important să menționăm o serie de discuții foarte utile purtate cu cei doi profesori vizând deschiderea unei extensii a Universității Tehnice din Cluj-Napoca în regiunea Transcarpatia, care poate reprezenta un real sprijin pentru viitorii studenți. În perioada următoare, va avea loc un dialog constant între cele două părți în vederea creării cadrului necesar pentru materializarea acestui obiectiv, poate chiar la Solotvino, unde existența unei extensii universitare va elimina numeroase bariere, inclusiv geografice pentru viitorii studenți.
De asemenea, am subliniat deschiderea noastră pentru o cooperare concretă în domeniul educației incluzive, cunoscut fiind faptul că la Solotvino funcționează Centrul de Resurse Incluzive pentru copiii cu deficiențe. Centrul este modernizat și dotat prin grija Consiliului Comunității Teritoriale Solotvino, la cele mai înalte standarde de calitate, putând reprezenta în viitor un exemplu al celor mai bune practici. Din acest punct de vedere, îi asigurăm pe partenerii noștri de întreaga noastră disponibilitate în privința dezvoltării de proiecte concrete în sprijinul acestor copii cu probleme reale.
În egală măsură, vom continua în mod susținut demersurile noastre de cooperare cu autoritățile ucrainene, în vederea dezvoltării unor proiecte și programe care să vină în sprijinul comunității românești, a elevilor și profesorilor etnici români din școlile cu predare în limba română din Transcarpatia, astfel încât și pe viitor aceștia să își păstreze, într-un mod firesc, identitatea lingvistică, culturală, tradițiile și obiceiurile.”, au spus reprezentanții Consulatului.


