În cursul zilei de miercuri 21 noiembrie, la Centrul de zi „Sfânta Tatiana”, s-a desfășurat activitatea “Fii pregătit să acorzi primul ajutor!”. Această activitate, face parte din programul educativ “Un mediu de viață sigur și sănătos” și a avut ca scop instruirea beneficiarilor și voluntarilor Asociației „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului Satu Mare”, în ceea ce privește metodele de acordare a primului ajutor.
În prezența dr. Bilațiu Carmen, a președintelui Asociației Sf. Acoperământ al Maicii Domnului, pr. Tiberiu Vălean și a unui număr mare de beneficiari și voluntari, paramedicii din cadrul SMURD Satu Mare, plt.major Siladi Marius și plt.major Pop Sergiu au demonstrat modul de efectuare a manevrelor principale de prim ajutor calificat în situații de:
-stop cardio-respirator;
-arsuri;
-obstrucția căilor respiratorii
– traumatisme: fracturi, plăgi;
-utilizarea defibrilatoarelor semi-automate pentru manevre de resuscitare.
Prin însușirea cunoștințelor de acordare a primului ajutor din cadrul acestei activități, participanții au conștientizat rolul vital al acordării primului ajutor, prin acțiune rapidă și corectă.