,,Dependența de vară”

Proiectul ,,Dependența de vară” a fost inițiat de către Inspectoratul de Poliție Satu Mare, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității o dată cu începerea vacanței de vară, fiind axat pe prioritatea națională: prevenirea victimizării minorilor și a delincvenței juvenile.

Principalii beneficiari ai proiectului sunt copiii din ciclul primar și gimnazial, beneficiari ai serviciilor oferite de către Centrul Multifuncțional ,,Alter Ego” Satu Mare, instituție subordonată Direcției de Asistență Socială Satu Mare. Ca parteneri în demersurile de implementare a proiectului menționăm Centrul Antidrog Satu Mare, școala de dans REGAL DANCE CLUB Satu Mare și A.C.S. de Arte Marțiale OKINAWA Satu Mare- prin Sensei Nyesti Csaba.

Principalul deziderat al proiectului se axează pe informarea și sensibilizarea copiilor cu privire la măsurile ce trebuie adoptate pentru a fi în siguranță acasă, pe stradă, la locurile de joacă, în comunitate, dar și în mediul online, precum și pe identificarea celor mai optime și potrivite alternative de petrecere a timpului liber,  pe perioada vacanței de vară, pornindu-se de la premisa că majoritatea copiilor rămân singuri acasă, în această perioadă.

Cu aportul polițiștilor din structura prevenire, poliție rutieră, ordine publică, dar și a partenerilor implicați, specialiști în diferite domenii, s-au organizat activități informativ –preventive, activități de socializare, activități de recreere, dans, într-un mediu nonformal, în aer liber, locația cea mai potrivită fiind Grădina Romei din municipiul Satu Mare.

Din categoria activităților întrunite sub sloganul ,,Eu vara nu dorm” menite a transmite informații, mesaje preventive, dar și a sensibiliza, a forma deprinderi, abilități, a identifica valori morale și aptitudini pe care să le aplice în viața de zi cu zi, toate accentuând caracterul formativ – educativ menționăm :

  • Joaca pe covorașul rutier – siguranța rutieră;
  • Dans și distracție – inter relaționare și comunicare prin dans;
  • Jocul de-a detectivii – prevenirea furturilor;
  • Tehnici de autoapărare – siguranța în diferite contexte și modalitatea de a ne raporta la violență;
  • Activitate comună părinți și copii – optimizarea relațiilor părinți –copii.

Cu o valoare informativ-preventivă, dar și formativă, fiecare activitate organizată s-a transformat într-un eveniment, foarte apreciat de către toți participanții, fie ei copii, părinți, cadre didactice, asistenți sociali, psihologi, dar și polițiști, specialiști antidrog, instructori de dans, instructor sensei.

Cireașa de pe tort s-a concretizat în învățarea și susținerea unui dans de către copiii participanți, sub coordonarea celor doi instructori ai școlii de dans REGAL DANCE CLUB Satu Mare – Judit Cordea Mikle și Cristian Cordea Mikle, dans pe care îl vor prezenta în fața părinților, la activitatea de final a proiectului, implicând și antrenând toți participanții și invitații la terapie prin dans.

Să comunicăm, să socializăm, să ne simțim bine petrecând timp de calitate, dar și să învățăm să fim în siguranță, să adoptăm comportamente preventive, măsuri optime pentru siguranța noastră – au fost câteva obiective propuse și atinse în cadrul proiectului, prin implicarea unor specialiști de excepție, din diferite domenii care au ca deziderat SIGURANȚA COPIILOR ȘI PREVENIREA VICTIMIZĂRII MINORILOR.

Share Button