Șefului Organizației regionale de construcție și recondiționare a drumurilor i s-a adus la cunoștință suspiciunea în luna septembrie, iar rechizitoriul a și fost trimis acum în instanță.
Potrivit Departamentului pentru Protecția Economiei din regiunea Transcarpatia forțele de ordine au documentat anterior abuzul de serviciu care a dus la pierderi pentru întreprinderea de stat în valoare de 1 milion 857 mii grivne
S-a constatat, că funcționarul, intrat într-o mediere penală cu funcționari ai entităților private de afaceri ce au însemne de activitate fictivă, cu scopul de a procura bitum pentru construcția drumurilor din regiune la prețuri ridicate.
„Schema penală a constat în faptul, că vehiculele utilizate pentru transportul bitumului practicau să parcurgă distanța directă de la locul de fabricație (fabrica producătorului sau distribuitorului oficial de bitum în Ucraina) la întreprinderea de stat, în același timp, conform schemei stabilite pe facturi și actele de primire a mărfii erau completate prin intermediul unor entități economice fictive, fiecare dintre ele umflând artificial valoarea unei tone de bitum cu o anumită sumă”, afrmă la întreprinderea data.
Expertiza a confirmat faptul că bitumul a fost achiziționat la prețuri exagerate.
Dosarul a fost deschis în conformitate cu partea 2 a art. 364-1 din Codul penal, și anume abuzul de putere de către un funcționar al unei entități juridice private, indiferent de forma sa juridică.