Reprezentanții forțelor de ordine din Ujgorod, împreună polițiștii din detașamentul de reacționare rapidă, chinologi, au efectuat o percheziție autorizată în apartamentul unui ujgorodean în vârstă de 26 ani. În apartament au fost depistate droguri și cartușe.
În ziua de 22 ianuarie, poliția a efectuat o percheziție în urma deciziei investigatorului de instrucție sub egida procedurală a procuraturii din orașul Ujgorod. Persoana este implicate într-o procedură penală referitoare la o infracțiune cu droguri.
Astfel, în timpul acțiunii procedurale din apartamentul amintit, angajații departamentului de poliție penală, împreună cu reprezentanții forțelor speciale și cineologii au depistat și au confiscate conuri de canabis și cartușe.
Pentru depozitarea de droguri și muniții – a fost inițiată o investigație penală. Probele au fost confiscate și trimise spre examinare. A fost deschisă procedura penală în conformitate cu articolele 309 și 263 din Codul penal al Ucrainei.
Se soluționează problema de arestare a persoanei implicate conform prevederilor articolului 208 din CPC al Ucrainei, informează serviciul de presă al Direcției Generale a Poliției Naționale din regiunea Transcarpatia.
Elvira Chilaru