Dronă fabricată de contrabandiști, sechestrată de colaboratorii organelor de drept din Transcarpatia

Aseară, polițiștii de frontieră din detașamentul Ciop, împreună cu ofițerii de la Departamentul de Securitate Internă și personală și Poliția Națională, au depistat  un aparat de zbor  mic, care, cel mai probabil, era pregătit pentru contrabandă.

O dronă auto-fabricată, împreună cu instalația pentru lansarea acesteia, a fost găsită în timpul activităților operaționale la marginea satului Ruski Komarivți, raionul Ujgorod. Lângă aparat erau trei persoane necunoscute care nu aveau niciun document la ei. Ei s-au numit cetățeni ai Ucrainei. Bărbații au fost reținuți pentru identificarea lor.

De asemenea, lângă dronă a fost găsit un vehicul Volkswagen, înmatriculat în străinătate, și 600 de pachete de țigări fără ștampilă de accize din Ucraina.

La fața locului a fost chemată o echipă de anchetă a Poliției Naționale. După măsurile procedurale relevante, oamenii legii au confiscat drona pentru investigații suplimentare.

În acțiunile celor reținuți au fost stabilite însemnele infracțiunii prevăzute la art. 202 din Codul de infracțiuni administrative „Încălcarea regimului de frontieră”. Odată identificate, persoanele vor fi trase la răspundere administrativ. De asemenea, sunt în curs de desfășurare măsuri pentru stabilirea circumstanțelor cazului, informează serviciul de presă al detașamentului de frontieră Ciop.

Share Button

Lasă un răspuns