În cadrul unei acțiuni organizate pentru prevenirea faptelor antisociale și a absenteismului școlar, jandarmii sătmăreni, au identificat în trei localuri din zona centrală 8 tineri, care au decis să-și înceapă ziua la bar și nu la școală.
Cei 8 tineri, au fost conduși la instituțiile de învățământ pentru continuarea studiilor.
Tot cu această ocazie, pentru încălcarea prevederilor Legii 349/ 2002 referitoare la prevenirea și conbaterea efectelor produse din tutun au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment și 2 amenzi în valoare de 700 de lei.
Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare.
Patrulele Jandarmeriei Sătmărene vor fi prezente în zona instituțiilor de învățământ pentru creșterea gradului de siguranță, dar și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.