DSC_0474 DSC_0568

În perioada 16-21 aprilie, la Liceul German „Johann Ettinger” se derulează a doua săptămână de întâlnire în cadrul unui proiect bilateral.

În aprilie 2017 Liceul German „Johann Ettinger” din Satu Mare a început un nou parteneriat cu o şcoală din Morbach, Germania, obţinând finanţarea unui nou proiect prin fundaţia EVZ Berlin. Tema proiectului este discriminarea socială şi culturală a femeilor în timpul dictaturilor naziste, comuniste și în prezent în cele două ţări. La proiect participă 13 elevi de la liceul sătmărean coordonaţi de profesoarele Dobos Angéla şi Dr. Bonto Gabriela Cristina.

Prima săptămână de activitate s-a derulat în perioada 11-17 decembrie la IG Schule Morbach în Germania. Elevii au lucrat pe diferite teme prezentate, au făcut o cercetare pe baza unor chestionare pregătite de ei în oraşul Trier şi au analizat împreună rezultatele.

În această săptămână, elevii continuă să lucreze pe tema proiectului în vederea realizării produsului final. Se organizează workshopuri și vizite tematice, cum ar fi vizita la Memorialul Sighet, respectiv Biblioteca Județeană Satu Mare, unde vor cerceta imaginile femeilor promovate în timpul comunismului precum și realitățile trecutului. Elevii vor aplica chestionarele pregătite în Germania și în Satu Mare pentru a putea face o comparație între viziunile actuale despre femei în cele două țări.

Produsul final al acestui proiect va fi o expoziție, care va fi deschisă publicului.

Informațiile ne-au fost transmise de prof. Dobos Angéla.

 

Share Button