În perioada 17-21 octombrie 2022, 6 elevi și 2 profesori ai Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” au participat la a treia întâlnire de proiect organizată în Alcobendas/Madrid – Spania în cadrul proiectului Erasmus+ The World is in The Hands of Children.

Tema  întâlnirii a fost: rolul noilor tehnologii în protecția mediului și în crearea unui stil de viață sustenabil.

Elevii au făcut cunoștință cu senzori pentru măsurarea nivelului de CO2 din încăperi, au vizitat Centrul pentru determinarea calității aerului din Madrid și au identificat principalii factori care influențează poluarea aerului. De asemenea, au localizat  și identificat plantele rezistente la poluare în Grădina Botanică din Madrid, precum și  ecosistemele existente în pădurea Valdelatas.

La muzeul de științe, elevii au avut posibilitatea să observe diferitele fenome fizice, să folosească și să facă experimente cu dispozitivele expuse.

Fiecare delegație a prezentat un material despre modul în care sunt folosite noile tehnologii în propria regiune în scopul îmbunătățirii condițiilor de mediu și dezvoltarea unui mediu sustenabil.

Pe lângă activitățile științifice elevii au făcut cunoștință și cu istoria, cultura și tradițiile Madridului, au vizitat principalele monumente istorice ale capitalei spaniole și ale orașului Toledo.

Au fost incluse și doua vizite la muzeu, una la Prado unde au admirat tablouri de El Greco, Velasquez, Goya, Rubens, Rembrandt, respectiv la Reina Sofia unde sunt expuse pe lângă renumita Quernica a lui Picasso și opere ale lui Miro, Dali, Kandinsky.

Pentru fanii Real Madrid, și nu numai, nu a putut lipsi nici vizita la stadionul Santiago Bernabeu.

În ultima zi a întâlnirii au fost discutate aspecte legate de următoarea întâlnire de proiect care va fi organizată în România.

Share Button