Întâlnirea de proiect, la care, alături de țara gazdă și reprezentanții liceului din Satu Mare, au mai participat delegații din Germania, Slovacia, Italia, Norvegia, s-a desfășurat în perioada 4-9 decembrie.

În perioada 4-9 decembrie a avut loc a treia mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ NO TIME TO WASTE, un proiect pentru abordarea activă a durabilității.

La întâlnirea de proiect Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” a fost reprezentat de o delegație formată din 2 cadre didactice, Dobos Angéla și Graur Maria, și 5 eleve de liceu.

În cadrul acestei vizite, în care accentul s-a pus pe educația pentru sustenabilitate și dezvoltare durabilă din perspectiva reutilizării deșeurilor în artă și creație, elevii și profesorii au participat la diverse workshop-uri și vizite. Delegațiile au fost primite la școala parteneră unde elevii și profesorii participanți au vizitat școala. După activitățile introductive delegațiile au fost primite  la primăria orașului Hellevoetsluis de către doamna primar, unde a fost accentuată importanța temei proiectului, precum și a educației elevilor pentru o viață sustenabilă. După această vizită elevii au confecționat un stativ Trash Art din deșeurile adunate pe parcursul călătoriei, iar seara au avut ocazia să vadă tradițiile legate de Sfântul Nicolae în familiile gazdă. Următoarea zi la Rotterdam echipele au vizitat locuri emblematice pe tematica sustenabilității, cum ar fi fostul aquaparc Tropicana, care azi funcționează ca o casă verde. În următoarele zile, elevii au prelucrat digital imagini și au pregătit prezentări despre modul în care autoritățile locale tratează în mod specific probleme legate de durabilitate, la nivelul localităților de unde provin școlile partenere. În cadrul unui alt workshop, elevii au confecționat decorații de sticlă pictată din borcane reutilizate. Acestea au fost împachetate și donate unei organizații caritabile. În ultima zi de activitate, delegațiile au vizitat o bază de colectare selectivă pentru deșeuri unde elevilor li s-au explicat procesele de selecție. Revenind  la școală, echipele au finalizat prezentările și lucrările respectiv au aranjat un târg Sacond Hand, din lucrurile donate de participanți. Acest târg a fost organizat tot în scop caritabil. La diseminarea prezentărilor și la târgul Sacond Hand au participat și părinții elevilor gazdă.

Delegația a intrat deci în spiritul sărbătorilor de iarnă. S-a întors acasă după o săptămână plină de trăiri, emoții și concluzii. Următoarea mobilitate a proiectului va fi organizată in Slovacia, luna viitoare.

Informațiile ne-au fost transmise de profesoarele Dobos Angéla și Graur Maria.

Share Button