La întâlnirea de proiect,desfășurată în perioada 9-13 mai,  alături de țara gazdă și reprezentanții liceului din Satu Mare, au mai participat delegații din Grecia, Turcia, Lituania.

Întâlnirea este a doua mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ CLICK. Prima mobilitate s-a desfășurat în Grecia în luna martie, prilej cu care atât elevii, cât și profesorii s-au familiarizat cu patrimoniul cultural grecesc. După o lungă așteptare, a avut loc și cea de-a doua mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ CLICK, în Elche, Spania. Delegațiile au fost întâmpinate de către autoritățile locale din Elche

La întâlnirea de proiect, Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” a fost reprezentat de o delegație formată din 2 cadre didactice și 5 elevi de gimnaziu.

În cadrul acestei vizite, în care accentul a fost pe educația în domeniul patrimoniului cultural, elevii și profesorii au participat la ateliere de lucru pe teme de identitate culturală a regiunilor și a țărilor de proveniență, au explorat orașul identificând caracteristicile specifice culturii spaniole, au participat la workshop-uri creative, precum și la un workshop cu dansuri specifice regiunii.  Profesorii s-au familiarizat cu noi metode și instrumente de lucru digitale, utile în educația pentru patrimoniul cultural.

Următoarea întâlnire de proiect va avea loc în România, în septembrie 2022.

Informațiile ne-au fost transmise de prof. Iulia Sîrbu Hoelzli.

Share Button