În atriumul clădirii ARS și Consiliului Regional Transcarpatia în acest week-end a fost prezentată expoziția de lucrări ale artiștilor din Ucraina și Slovacia.
Colecția expusă reprezintă rezultatul taberei de creație internațională cu genericul ” ACROSS THE BORDER I” care s-a desfășurat în august-septembrie 2016 în s.Bezhovtse (în apropierea graniței slovaco-ucraineană).
Tabăra, la rândul său, a fost organizată în cadrul proiectului de cooperare transfrontalieră „Parteneriat sigilat cu argilă” organizat de Asociația „ANNOGALLERY” (Slovacia) cu sprijinul mecanismului financiar norvegian și guvernul Slovaciei.
Proiectul, care a început în 2015, a reușit deja să finalizeze mai multe inițiative creative pe ambele părți ale frontierei, în special, cele care se referă la arte plastice (expoziții, plain-air-uri, etc.).
Expoziția a fost deschisă de șeful departamentului de Cultură al ARS Transcarpatia Victoria Frolova, Rectorul Academiei de Arte din Transcarpatia Ivan Nebesnyk, șeful Asociației regionale a Uniunii Artiștilor Plastici, Boris Kuzima, directorul „ANNOGALLERY” Katarina Smikova și artiștii, participanți la proiect.
Vorbitorii au subliniat faptul că, în ultimii ani, cooperarea culturală dintre Transcarpatia și Slovacia în mod evident s-a animat, în mare parte acest fapt i se datorează Consulului general al Slovaciei la Ujgorod Yanka Buryanova care curând își încheie misiunea diplomatică în calitate de consul general al Republicii Slovace la Ujgorod.
Cincizeci de lucrări în diverse forme și genuri de artă au fost prezentate de artiștii slovaci Michal Fritz, Milan Ladiko, Martin Rosenberger, Paul Rosca, Peter Cmyk, Jana Shtefankova, Juraj Tkachik și ucraineni – Viktor Derda, Elena Derda, Vasîli Zymomrya, Bogdan Syvohop, Nata Popova, Natalie Didyk-Myronchuk și studenții de la Academia de Arte și Colegiul de Arte A.Erdeli din Transcarpatia.
Până în prezent, expoziția a călătorit în zece orașe din Slovacia. În Ujgorod, aceasta va dura până în 9 martie, după care expoziția va pleca la Kiev.